Google da "refresh" motorului de cautare. Care sunt noutatile

Joi, 15 Martie 2012, ora 19:01
2685 citiri
Google da "refresh" motorului de cautare. Care sunt noutatile

Google a anuntat ca va implementa in urmatoarele luni schimbari majore la motorul de cautare pentru a rezolva lipsurile existente in sistemul actual si pentru a-si pastra cota de piata majoritara.

In urmatoarele luni, serviciul de cautare al Google va incepe sa ofere rezultate mai complexe decat o simpla lista de linkuri. Va prezenta mai multe date si raspunsuri directe la intrebari in varful paginii de rezultate, scrie Wall Street Journal.

Schimbarile motorului de cautare sunt printre cele mai mari din istoria companiei si ar putea afecta milioane de site-uri web care se sprijina pe sistemul de page-ranking oferit in acest moment de Google.

Google nu inlocuieste sistemul actual de cautare bazat pe cuvinte cheie, care determina importanta continutului unui site in functie de cuvintele pe care le contine, frecventa cu care este citat si o gramada de alte masuri, ci vrea sa il imbunatateasca. Ei doresc sa ofere rezultate relevante prin incorporarea unei tehnologii numite "cautare semantica", motorul de cautare urmand sa inteleaga sensul cuvintelor.

Amit Singhal, un director al Google ce se ocupa de acest segment, a declarat recent ca motorul de cautare va raspunde mai bine la cerinte cand va folosi o baza de date ce contine milioane de "entitati" - oameni, locuri si lucruri - pe care compania le-a adunat in ultimii doi ani.

Noul sistem va asocia intre diverse cuvinte, precum o companie si fondatorii sai - Google si Larry Page si Sergey Brin, spre exemplu.

Cum functioneaza cautarea semantica

Cautarea semantica e procesul prin care motorul de cautare intelege sensul cuvintelor. Astfel, va putea face diferenta intre brandul de masina "Jaguar" si animalul cu acelasi nume. De acum, motorul de cautare va incerca sa vada lumea ca un om. "In acest moment, ne punem o dorinta inainte sa apasam "cauta" si speram sa existe o pagina web cu raspunsul pe care il vrem", caracterizeaza Singhal sistemul actual.

Unele schimbari majore vor avea loc in lunile urmatoare, sustin persoane familiare cu initiativa, dar conform lui Singhal, procesul de implementare a "noii generatii de motor de cautare" va dura ani de zile.

In urma schimbarii, atunci cand cauti informatii despre "Lacul Morii" spre exemplu, vei gasi nu numai site-uri care mentioneaza aceasta locatie ci si informatii, precum adresa, altitudinea, temperatura, nivelul de salinitate, adancime, etc.

Pentru intrebari mai complexe de tipul "Care sunt cele mai mari 10 lacuri din Romania", Google ar putea sa ofere un raspuns concret in schimbul linkurilor catre diverse site-uri.

Pentru a oferi aceste raspunsuri extinse, compania va combina noua tehnologie de cautare semantica si sistemul curent pentru a imbunatatii sansele de recunoastere a valorii informatiei de pe site-uri si, astfel, sa afiseze rezultate relevante.

Schimbarea are implicatii majore pentru Google, care domina piata de cautari pe Internet, cu aproximativ 66% cota de piata si peste 75% din profitul venit din publicitate. Compania din Mountain View a avut succes datorita usurintei de utilizare a tehnologiei bazate pe cuvinte cheie, care in schimb a propulsat sistemul de publicitate integrata in rezultatele cautarilor. Acest segment genereaza majoritatea profitului anual al Google, care a fost de 37 miliarde dolari in 2011.

Prin aceasta restructurare a sistemului, Google incearca sa ramana in fruntea competitiei, inaintea Microsoft Corp si a motorului Bing, dar si a Apple si Siri.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Audio Magic Eraser, unealta care le permite utilizatorilor să elimine zgomotele nedorite din filmări
Audio Magic Eraser, unealta care le permite utilizatorilor să elimine zgomotele nedorite din filmări
Google a lansat recent o caracteristică revoluționară numită Audio Magic Eraser, disponibilă exclusiv pe noile modele de smartphone-uri Pixel 8 și Pixel 8 Pro. Funcția este proiectată să...
”România nu este oaia neagră a Europei”. Un fost ministru de Finanțe descrie poziția țării noastre în relație cu marile deficite globale VIDEO
Discuțiile despre deficitul bugetar ridicat și procedura de deficit excesiv în care se află țara noastră încă din 2019 a acaparat dialogul public, dar prea puțin ne aplecăm asupra...
#motor cautare Google, #cautare semantica Google, #schimbari motor cautare Google, #rezultate motor cautare Google , #Produse