Becali, dator statului cu peste 300.000 euro

Miercuri, 17 Iunie 2009, ora 09:51
1913 citiri
Becali, dator statului cu peste 300.000 euro

Tribunalul Bucuresti a decis, marti, ca Gigi Becali si Asociatia Salariatilor Uzinei Mecanice Dragasani trebuie sa plateasca statului penalitati de peste 300.000 de euro, pentru nerespectarea prevederilor din contractul de privatizare a societatii.

Instanta a admis in parte actiunea Oficiului Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie (OPSPI) si i-a obligat pe Gigi Becali si Asociatia Salariatilor Uzinei Mecanice Dragasani sa plateasca penalitati de 307.500 de euro, pentru nerealizarea investitiilor din etapa a doua a contractului, precizeaza Mediafax.

Tribunalul Bucuresti a respins celelalte cereri ale OPSPI, precum si solicitarea de chemare in garantie a Ministerului Finantelor - Filiala Valcea. Decizia instantei Tribunalului Bucuresti poate fi atacata cu apel.

In februarie 2007, procesul privind Uzina Mecanica Dragasani, detinuta de omul de afaceri Gigi Becali si Asociatia Salariatilor, cu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), a fost suspendat de Tribunalul Bucuresti, dupa ce instanta a hotarat trimiterea dosarului la Curtea Constitutionala.

Procesul a inceput in anul 2006, cand AVAS a cerut la Tribunalul Bucuresti rezilierea contractului de privatizare a Uzinei Mecanice Dragasani, pentru nerespectarea programului de investitii.

Uzina Mecanica Dragasani a fost scoasa la privatizare in anul 2003, de catre Oficiului Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie, iar in luna mai 2004, Gigi Becali si Asociatia Salariatilor au achizitionat pachetul integral de actiuni.

Valoarea totala a tranzactiei a fost de aproximativ 13,9 milioane de lei (139 miliarde lei vechi), reprezentand pretul pentru pachetul de actiuni, investitiile si capital de lucru.

"Am deschis o actiune in instanta impotriva actionarului de la Uzina Mecanica Dragasani pentru nerespectarea programului investitional. Este un proces mai vechi al OPSPI", declara, in legatura cu acest litigiu, presedintele AVAS din acea perioada, Teodor Atanasiu.

La inceputul anului 2007, OPSPI a trecut in subordinea AVAS, prin transferul de la Ministerul Economiei si Comertului.

"Domnul Becali trebuia sa puna niste bani sub forma de capital circulant si sa efectueze investitiile de mediu la care s-a angajat conform contractului de privatizare.

Nu a facut acest lucru, asa ca am solictat sa se rezilieze contractul si sa ne revina noua (AVAS - n.r.) actiunile firmei", declara atunci Atanasiu.

La randul sau, Catalin Ciubota, avocatul lui Gigi Becali, declara, in ianuarie 2007, ca au fost facute numai o parte din investitii intrucat statul s-a angajat, la momentul privatizarii, sa stearga datoriile istorice ale societatii, in cuantum de aproximativ 2,2 milioane lei (22 miliarde lei vechi).

"Pana acum domnul Becali a facut investitii in societate de 3,3 milioane lei (33 miliarde lei vechi), sub forma de obligatii de mediu, salarii.

Insa, Fiscul ne-a pus sechestru pe bunuri si poprire pe conturi, ceea ce nu ne-a permis sa continuam investitia", explica atunci Ciubota.

Uzina Mecanica Dragasani produce armament si munitie de infanterie, ambalaje din metale usoare si utilaje agricole mici. 

Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă, Directorul Financiar al ONE United Properties, a participat la cea de-a treia ediție a Quarterly Report, din 6 martie, eveniment marca Ziare.com, alături de partenerul principal...
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Peste 80 din cei 186 de angajaţi ai combinatului de alumină Alum SA din Tulcea vor rămâne fără locuri de muncă, începând de luni, a anunţat, joi, 28 martie, subprefectul judeţului...
#becali, #plati, #stat, #uzina, #valoare , #stiri Gigi Becali