OUG privind esalonarea datoriilor firmelor private catre stat, aprobata de Senat

Luni, 09 Mai 2011, ora 18:10
1522 citiri
OUG privind esalonarea datoriilor firmelor private catre stat, aprobata de Senat

Plenul Senatului a adoptat luni, cu 52 de voturi "pentru", 38 "impotriva" si trei abtineri, OUG prin care firmele private vor putea beneficia de esalonarea datoriilor la stat, conditia fiind ca acele companii sa nu fie in insolventa si sa constituie o garantie, anunta NewsIn.

In luna martie, primul ministru Emil Boc a precizat ca prin aceste esalonari va fi ajutat mediul de afaceri din Romania.

In completarea premierului, ministrul Finantelor Gheorghe Ialomitianu, a sustinut ca aceasta Ordonanta de Urgenta a fost data dupa discutii cu mediul de afaceri, cu expertii fiscali, cu reprezentatii Fondului Monetar International si cei ai Comisiei Europene.

Ialomitianu a precizat ca pentru a beneficia de aceste esalonari firmele trebuie, printre altele, sa depuna toate declaratiile fiscale pana in momentul in care solicita aceasta esalonare, sa nu fie in insolventa si sa nu fie in procedura de dizolvare. Mai mult, potrivit ministrului "contribuabilii care vor solicita esalonarea la plata trebuie sa constituie garantii reale sau garantii printr-o scrisoare de garantie".

Pe perioada esalonarii la plata se calculeaza si se datoreaza doar dobanzi, dar nu se mai platesc penalitati de intarziere. Dobanzile se calculeaza pentru fiecare zi de intarziere in functie de tipul garantiei constituite. Ialomitianu a precizat ca legea a creat "o facilitate pentru cei care constituie o garantie prin scrisoare de garantie, acei contribuabili suportand o dobanda de 0,03 la suta, iar cei care constituie garantii reale vor suporta o dobanda de 0,04 la suta".

Senatul este prima Camera sesizata.

#oug, #senat, #esalonare datorii, #datorii firme private, #emil boc, #gheorghe ialomitianu , #stiri Gheorghe Ialomitianu