Ialomitianu: Angajatii nu vor fi sanctionati daca isi desfasoara activitatile in mod legal

Joi, 14 Octombrie 2010, ora 10:15
1219 citiri
Ialomitianu: Angajatii nu vor fi sanctionati daca isi desfasoara activitatile in mod legal

Ministrul Finantelor, Gheorghe Ialomitianu, a declarat, joi dimineata, la intrarea in institutie, ca in cazul celor care sunt in greva va fi aplicata legea, iar cei care isi desfasoara activitatile in mod legal nu vor fi sanctionati, precizeaza Mediafax.

Ialomitianu a spus ca joi va continua discutiile cu intreg personalul Ministerului Finantelor, astfel incat sa fie luate masurile cele mai bune.

Ministrul a spus ca negocierile vor fi in limitele legii si ca sustine un sistem de salarizare echitabil pentru angajati, reafirmand ca stimulentele trebuie acordate angajatilor pe criterii de performanta.

Gheorghe Ialomitianu a mai spus ca prin Legea salarizarii unitare sporurile vor fi incluse in salarii, astfel incat sa fie creat un sistem de salarizare echitabil.

El a adaugat ca salariile trebuiau incluse in grila in 2009, insa acest lucru nu s-a facut si se incearca acum corectarea acestui lucru, prin noua lege a salarizarii.

Ialomitianu a subliniat ca Legea salarizarii este in Parlament, unde se asteapta votul final si a facut un apel la parlamentari sa se prezinte la vot.

Peste 200 de angajati ai Ministerului de Finante protesteaza, de miercuri dupa-amiaza, pe holurile institutiei.

Ultima runda de discutii intre Gheorghe Ialomitianu si liderii sindicali s-a incheiat fara rezultat, in noaptea de miercuri spre joi, dupa aproximativ patru ore, ministrul afirmand inca o data, la iesirea din Ministerul de Finante, ca stimulentele trebuie acordate pe criterii de performanta, celor care reduc evaziunea fiscala.

"Stimulentele trebuie acordate pe criterii de performanta, celor care reduc evaziunea fiscala, celor care au o contributie substantiala la realizarea veniturilor la bugetul de stat. In momentul de fata, Romania este pe ultimul loc la incasari la bugetul statului, respectiv 32%, Bulgaria avand 40%. Trebuie sa avem criterii de eficienta. Aceasta institutie trebuie restructurata, reorganizata, ca sa fie o institutie apreciata de contribuabili, pentru a nu fi in situatia de a taia cheltuielile institutiilor publice si toate institutiile sa functioneze in conditii de normalitate", a sustinut ministrul de Finante dupa discutii.

Miercuri dupa-amiaza, angajatii mai multor directii de finante din tara au declansat proteste spontane, majoritatea anuntand ca le vor relua joi.

Joi dimineata au incetat activitatea, pentru a doua zi consecutiv, angajatii de la directiile de finante din Cluj, Iasi, Prahova, Buzau, Timis, Galati si Neamt, acestia protestand in fata institutiilor.

Premierul Emil Boc a spus, miercuri, ca Guvernul va aplica legea, "cu toate consecintele", in cazul in care protestul declansat de catre angajatii din Ministerul Finantelor se va extinde si la nivelul altor institutii, aratand ca singura solutie pentru rezolvarea problemei este respectarea legii.

El a amintit totodata, referindu-se la protestatarii de la Ministerul Finantelor, ca angajatii din sistemul bugetar nu sunt platiti pentru orele in care nu muncesc.

La randul sau, presedintele ANAF, Sorin Blejnar, a declarat ca angajatii Ministerului Finantelor pot primi stimulente doar daca este atinsa tinta de venituri bugetare, insa dupa primele sase luni sumele colectate au fost sub planul de incasari.

Unele confederatii sindicale si federatiile din educatie au anuntat ca ii sustin pe angajatii care protesteaza si au cerut Ministerului Finantelor, ANAF si Guvernului sa plateasca de urgenta stimulentele salariale. 

Cum obții o întâlnire cu bărbatul de 1.500 de miliarde de dolari: Ai nevoie de o idee și un om
Cum obții o întâlnire cu bărbatul de 1.500 de miliarde de dolari: Ai nevoie de o idee și un om
Marii bogătași și finanțatori de la New York, Londra sau Hong Kong tânjesc chiar pentru o întâlnire de doar 10 minute cu unul dintre cei mai căutați bărbați din Orientul Mijlociu....
Qualcomm, acuzată că a manipulat rezultatele platformei X Plus
Qualcomm, acuzată că a manipulat rezultatele platformei X Plus
Qualcomm a anunțat recent lansarea noii platforme Snapdragon X Plus, destinată laptopurilor, promițând performanțe remarcabile, durată extinsă de viață a bateriei și capacități avansate...
#angajati, #mfp, #proteste, #salarii, #stimulente , #stiri Gheorghe Ialomitianu