Intr-un raport fara precedent prin echilibru, vecin cu indulgenta, Fondul Monetar International considera ca Romania este in continuare vulnerabila la criza de pe pietele financiare externe.
Un raport al FMI fara critici
sau avertismente ultimative este ca o cafea fara cofeina. Nu trezeste.
Rapoartele FMI ne obisnuisera
cu un mesaj mai direct la adresa calitatii actului de gestiune al economiei. Acum
apare sintagma "in continuare" ce putea fi la fel de bine inlocuita cu trei
puncte; ca sa puna ziaristii ce cuvant considera mai potrivit. Sau poate ca FMI
a lasat Uniunii Europene rolul de observator critic al evolutiei economiei
romanesti!
Cert este un lucru. La nivel
individual incepem sa resimtim un soi de nesiguranta. Chestiunea se discuta din
perspectiva macroeconomica. Chiar daca pentru majoritatea dintre noi
macroeconomie nu inseamna altceva decat inflatia perceputa prin pretul painii
sau al berii (eventual si-si).
Oricum ai interpreta semnalele ingrijoratoare protectia
pe care ar fi trebuit sa o ofere economiei, statutul de membru al Uniunii Europene
nu se simte. In primul rand pentru ca mecanismele si gradul de accesare ale suportului
financiar european abia se fac cunoscute, daramite sa si produca efecte.
Totusi, prin prezenta
bancilor straine in Romania, tara noastra era de mult integrata din punct de
vedere financiar. Nu ar fi trebuit ca soliditatea conferita de stiinta managementului
importat o data cu capitalul strain sa ne fi fost de ajutor in aceste momente?
Experienta bancherilor austrieci,
greci, francezi, ce domina sistemul bancar romanesc ar fi trebuit sa constituie
o pavaza si nicidecum un semn de slabiciune. Vulnerabilitatea de care vorbeste
FMI ne aduce aminte de un episod impredictibil, de la inceputul mileniului.
La
un an dupa criza de pe piata bancara turceasca, una dintre cele mai dinamice institutii
financiare de la noi, cea care a introdus internet banking-ul in Romania, Banca
Turco-Romana, isi inchidea subit portile. Nu a fost un faliment rasunator chiar
daca banca a fost listata si la categoria I a Bursei de Valori Bucuresti.
Nu
avea insa active foarte mari desi se situa intre primele zece banci, cu o cota
de piata de 4%. De altfel, valoarea intregului sistem bancar din acea perioada
nu o depasea pe cea a unei banci medii din ziua de azi, respectiv 4,5 miliarde
euro. Calitatea activelor bancii si fondul de garantare a creditelor au
acoperit pierderile clientilor, iar scandalul nu s-a extins.
S-a vorbit insa
mai putin despre cum a fost posibil falimentul unei banci serioase fapt
ilustrat si de disparitia ei in liniste. Banca a fost falimentata de proprii
actionari.
In acea perioada, sistemul
bancar turcesc intrase intr-o faza acuta de restructurare, iar turcii au
preferat sa falimenteze banca din Romania si sa isi limiteze astfel pierderile
din Turcia. Inchizandu-i-se robinetul prin care ii erau asigurate lichiditatile
din care acorda credite sau facea plati catre clienti, Banca Turco-Romana a
falimentat.
Ce legatura are acest exemplu cu ceea ce se intampla acum in
Romania? In prezent, managementul bancilor straine pare mai riguros. Totul
poate fi o aparenta daca bancile mama din UE vor intampina dificultati in a mai
gasi bani ieftini din cauza costului in crestere al refinantarii pe piata
financiara europeana.
Pana acum, romanii s-au
imprumutat mai ales din economiile occidentalilor. Adica prin filiatia banci
europene / banci romanesti, cele dintai atrageau la costuri scazute banii
clientilor lor si ii plasau cu randamente foarte bune, mai mari decat in tarile
lor, pe piata romaneasca.
Mecanismul acesta se va gripa daca molima americana
se va intinde asupra Europei Occidentale. Chiar si fara a avea vreo legatura cu
sistemul financiar american, bancile occidentale au de facut fata unei noi
conjuncturi.
Inflatia creste in statele UE, iar banii devin (si la ei) mai
scumpi. De aceea, se poate intampla ca disponibilitatea de a mai finanta
activitatile subsidiarelor din Romania sa fie mai redusa. Exista contraargumentul
ca atata timp cat profiturile cele mai mari se fac in Romania, nu exista nici
un motiv de temere.
Banii vor continua sa vina. Ramane de vazut... Banca Nationala, prin politica de domolire
a creditarii, forteaza prin parghii monetariste cresterea
dobanzilor la depozite.
Pana nu demult, bancile
straine nu prea erau interesate de banii clientilor romani, pentru ca isi
faceau plinul fara probleme din tarile de obarsie. Jumatate din datoria externa
a Romaniei, de 50 miliarde euro, o reprezinta imprumuturile de la bancile mama ale
bancilor straine.
Ce s-ar intampla daca, pentru a nu-si pierde pozitiile din
tarile de origine, bancile straine nu ar mai furniza subsidiarelor lichiditati?
Sau si mai rau, cum a fost cazul si cu Banca Turco-Romana, s-ar grabi sa isi
recupereze banii investiti in Romania?
Dupa standardele BNR, nici o banca din Romania nu are rating 1, cel mai bun
rating de risc. Nu vreau sa merg mai
departe cu scenariile… Grupurile financiar-bancare care activeaza in tarile
est-europene, asa cum este cazul majoritatii bancilor straine din Romania, pot
avea si alte ratiuni decat profitabilitatea atunci cand sunt nevoite sa ia o
decizie strategica.
Relatiile istorice dintre o natiune si alta sau lobby-ul
politic al tarii gazda, pot constitui o motivatie suficienta pentru care se
intra sau se iese dintr-o afacere (a se vedea si decizia Mercedes de a
prefera Ungaria, Romaniei si Poloniei).
La intrebarea, raportul FMI
poate fi apreciat ca unul echilibrat sau unul indulgent, raspunsul este: unul
circumspect.