Soros repeta pariul care i-a adus primul miliard: prabusirea lirei sterline

Marti, 19 Februarie 2013, ora 12:51
2889 citiri
Soros repeta pariul care i-a adus primul miliard: prabusirea lirei sterline

Miliardarul american George Soros, cunoscut pentru investitiile sale controversate, dintre care multe s-au dovedit a fi extrem de profitabile, mizeaza si acum pe doua dintre cele mai riscante monede. Intuitie, experienta sau un pont - care sunt motivele ce stau la baza deciziei omului de afaceri?

In acest moment, yenul si lira stelina se numara printre valutele ocolite de investitori, din cauza evolutiei nefaste, caracterizata de o depreciere constanta. Yenul s-a devalorizat puternic in raport cu dolarul, din luna noiembrie, iar lira sterlina s-a depreciat, in raport cu euro, pe tot parcursul anului trecut, mentioneaza BusinessInsider.

Daca yenul s-a depreciat din cauza eforturilor depuse de guvernul nipon de a depasi deflatia printr-o politica de stimulare monetara, lira sterlina s-a devalorizat in contextul unei combinatii de factori care vizeaza, in principal, inrautatirea balantei comerciale si asteptarile pe care le au britanicii de la noul guvernator al bancii centrale. Canadianul Mark Carney il va inlocui, in luna iulie a acestui an pe Mervyn King si va deveni primul strain la conducerea bancii centrale a Marii Britanii.

Soros a fost printre cei care au pariat, inspirat, tocmai pe deprecierea yenului. Multumita acestei decizii, a reusit sa castige 1 miliard de dolari din luna decembrie a anului trecut si pana acum. Dolarul american s-a apreciat cu aproximativ 17% in raport cu yenul, in timp ce moneda unica europeana a avut o crestere si mai spectaculoasa, de 23 de procente.

Declinul rapid al monedei Japoniei a alimentat temeri privind declansarea unui razboi global de depreciere a monedelor nationale cu scopul imbunatatirii sau pastrarii competitivitatii economice.

Cum a castigat Soros 1 miliard de dolari in doar doua luni

Pe de alta parte, economistii citati de Financial Times atrag atentia ca "flerul" lui Soros nu reprezinta o garantie a succesului, in contextul in care criza a zdruncinat puternic paradisurile fiscale consacrate si nu se poate spune despre nicio investitie ca este in siguranta. Cel mai probabil, devalorizarea lirei sterline in raport cu euro se va opri, mai atrag atentia specialistii.

Soros a mai facut castiguri rapide dupa ce a pariat pe devalorizarea lirei sterline, in 1992. Atunci, miliardarul a anticipat ca Marea Britanie se va retrage din ERM (European Exchange Rate Mechanism), a pariat 10 miliarde de dolari si a castigat un miliard intr-o singura zi.

Miliardarul a mai facut o investitie strategica la inceputul anului trecut, cand a pariat pe obligatiunile italiene. Soros a cumparat, prin intermediul fondului sau de investitii, obligatiuni europene in valoare de doua miliarde de dolari si a recunoascut, intr-un interviu acordat Reuters ca vrea sa cumpere chiar mai multe obligatiuni italiene.

Miliardarul George Soros pariaza pe obligatiunile italienesti

ANPC, atac la site-urile de comert chinezesti, Temu si Shein
ANPC, atac la site-urile de comert chinezesti, Temu si Shein
Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) deruleaza o actiune de verificare a site-urilor de cumparaturi si aplicatii chinezesti care functioneaza ca o piata online, Temu si...
Samsung a lansat noul model Galaxy C55. Ce specificații oferă
Samsung a lansat noul model Galaxy C55. Ce specificații oferă
Samsung a lansat, în China, noul model Galaxy C55, eveniment care a avut loc fără prea multe anunțuri spectaculoase. Telefonul este, în esență, identic cu modelul Galaxy M55, dar se distinge...
#George Soros investitii, #afaceri Soros, #idei investitii Soros , #Afaceri