Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Daewoo Craiova, privatizata prin selectie de oferte

Daewoo Craiova, privatizata prin selectie de oferte
Vanzarea pachetului majoritar de actiuni al societatii Daewoo Craiova, pe care statul il va prelua pana la sfarsitul lunii octombrie, va avea loc prin selectie de oferte din partea investitorilor strategici, a declarat, ieri, ministrul Economiei si Comertului, Codrut Seres. "Pentru vanzarea pachetului de actiuni va fi selectie de oferte. Speram ca procesul sa dureze cat mai putin, iar procedurile vor fi cele aplicabile la proiectele de privatizare", a spus Seres.El nu a dorit sa mentioneze investitorii cu care autoritatile discuta pe tema preluarii Daewoo Craiova, afirmand ca astfel ar fi afectate negocierile. "De soarta Daewoo Craiova vom putea vorbi doar dupa finalizarea primei etape, si anume preluarea pachetului majoritar de actiuni de catre statul roman. Orice discutie anterioara ar frana preluarea acestui pachet. Trebuie sa ne asiguram, de exemplu, ca datoriile creditorilor sau ale unor terti vor fi preluate de partea coreeana, nu de catre statul roman", a spus Seres.
Potrivit vicepremierului George Copos, printre companiile interesate sa preia fabrica de automobile de la Craiova se numara grupurile americane Ford si General Motors.
Infiintata in 1994 ca societate mixta formata de Automobile Craiova si Daewoo, Daewoo Automobile Romania are o intelegere cu General Motors Daewoo Auto and Tehnology, care a preluat in septembrie 2002 o parte din activele grupului sud-coreean. Acordul permite Daewoo Automobile Romania sa produca sub licenta Daewoo pana in luna octombrie a acestui an. Daewoo Motor detine un pachet de 51% din actiunile societatii de la Craiova. Diferenta de 49% din capitalul social apartine Automobile Craiova, la care statul controleaza 72,4% din actiuni.
Guvernul a mandatat Oficiul Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie sa negocieze preluarea actiunilor aflate in posesia companiei sud-coreene.



Iulian Enache

Curierul National

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 769 ori