Senatul SUA a spus "NU"

Vineri, 12 Decembrie 2008, ora 09:58
1694 citiri
Senatul SUA a spus "NU"

Senatorii americani nu au putut ajunge la o intelegere privind planul de salvare a marilor constructori de automobile, decizia punand in pericol locurile de munca a 2,2 milioane de angajati. "Nu am putut trece linia de sosire", a spus seful majoritatii democrate, Harry Reid. Acesta a subliniat ca negocierile ar fi putut sa dureze chiar si pana luni, insa tot nu s-ar fi ajuns la un acord.


"Milioane de americani, nu numai salariatii, dar si vanzatorii, concesionarii, toti cei care lucreaza in acest sector vor fi afectati direct", a spus acesta.


Reid a petrecut mai multe ore in cadrul unor negocieri dure cu senatorii republicani, ce refuza sa salveze General Motors, Chrysler si Ford.


Camera Reprezentantilor adoptase miercuri "Proiectul de lege privind finantarea si restructurarea industriei auto", dupa o lunga zi de negocieri, ce se incheiase cu un text de compromis intre Casa Alba si majoritatea democrata. Republicanii votasera masiv impotriva proiectului.


Proiectul de lege permite deblocarea rapida a pana la 14 miliarde dolari, pentru sprijinirea General Motors si Chrysler, care au avertizat ca ar putea intra in faliment, pana la sfarsitul anului. Ford, al treilea producator auto american, a anuntat ca nu intampina probleme de lichiditate, pe termen scurt.


Initial, GM, Chrysler si Ford Motor Co au solicitat ajutor guvernamental de 34 miliarde dolari, suma fiind cu aproape o treime mai mare fata de programul Departamentului Energiei, de 25 miliarde dolari, finantat de Casa Alba pentru sprijinirea productiei de vehicule eficiente energetic.


Proiectul prevede numirea unui administrator si a mai multor consilieri care sa aiba sarcina de a supraveghea atribuirea creditelor. Administratorul, supranumit de presa "tarul industriei auto", va fi desemnat de catre presedintele SUA .


De asemenea, proiectul obliga producatorii sa inainteze pana in 31 martie un plan complet de restructurare ce sa prevada viabilitate pe termen lung, inclusiv cu reduceri de costuri si renegocieri ale datoriilor.


Directorul executiv al GM, Rick Wagoner, declara anterior ca falimentul ar presupune lichidarea, din moment ce clientii vor refuza sa cumpere vehiculele companiilor ce nu ar putea emite garantii sau furniza piese de schimb.


Vanzarile de masini din Statele Unite au inregistrat un declin de 37% in noiembrie, marcand cea mai scazuta rata anuala din ultimii 26 de ani.


In contextul actualei crize financiare, General Motors trezeste cele mai multe motive de ingrijorare. Cu ocazia prezentarii rezultatelor semestriale, la inceputul lui noiembrie, conducerea companiei a admis ca fondurile sale, care scad vertiginos, nu vor permite companiei sa supravietuiasca fara ajutor in 2009.

HoReCa, 1/5 din PIB – TradeVille
HoReCa, 1/5 din PIB – TradeVille
Evoluția Cifrei De Afaceri Din Comerțul Cu Ridicata Cifra de afaceri din comerțul cu ridicata (cu excepția comerțului cu autovehicule si motociclete) a scăzut, in luna ianuarie, cu 20%...
Ministerul Dezvoltării a virat peste 286 de milioane de lei, pentru plățile restante din programul "Anghel Saligny"
Ministerul Dezvoltării a virat peste 286 de milioane de lei, pentru plățile restante din programul "Anghel Saligny"
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a virat suma de 286.390.685,13 lei, în vederea decontării facturilor pentru 237 de obiective finanţate prin Programul...