Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Plan de vanzari de 100 Cadillac si 20 Corvette

Plan de vanzari de 100 Cadillac si 20 Corvette
Radacini Motors, importatorul marcilor Corvette, Cadillac si Hummer pe piata romaneasca, estimeaza pentru acest an vanzari de circa 100 de unitati Cadillac, 60 de unitati Hummer si 20 de unitati Corvette, a declarat directorul executiv pentru cele trei marci in cadrul companiei, Catalin Bratu.

Preturile pentru cele trei marci variaza intre
28.000 de euro (cel mai ieftin model de Cadillac) si 88.000 de euro
(pentru un model Corvette). Firma va finaliza in cel mult o luna un
service destinat celor doua marci la Otopeni, iar pana la sfarsitul
acestui an va termina si constructia unui showroom pentru cele trei
marci, amplasat in aceeasi locatie.



"In cel mult o luna vom finaliza la Otopeni
constructia unui service de 300 de metri patrati pentru Corvette,
Hummer si Cadillac si apoi vom incepe constructia unui spatiu de
expunere de 500 de metri patrati, care va fi deschis in a doua parte a
acestui an. Constructia complexului, cu o suprafata de peste 1.000 de
metri patrati, va costa peste doua miloane de euro", a spus Bratu.



Radacini Motors a inceput sa distribuie cele trei marci ale grupului General Motors
din luna octombrie a anului trecut, cand au fost prezentate la Salonul
International Auto din Bucuresti. Comunicarea si marketingul marcii
sunt coordonate insa de General Motors South East Europe, importatorul
marcilor Opel si Chevrolet.



In ceea ce priveste brandul Cadillac,
reprezentantul Radacini spune ca se incearca o repozitionare a marcii,
pentru a nu mai fi perceputa ca o masina americana mare, cu un consum
ridicat.



"Brandul Cadillac a suferit o repozitionare la
nivel mondial, schimbare pe care incercam sa o popularizam si in
Romania. Este o marca masculina, care se adreseaza unui segment de
clienti cu varste intre 35 si 50 de ani", a continuat Bratu.



El a
aratat ca firma isi concentreaza eforturile pentru intrarea marcii pe
segmentul de flote. Principalii competitori ai marcii sunt BMW,
Mercedes-Benz, Lexus si Audi. Pe de alta parte, reprezentantii Radacini
sunt de parere ca marca Hummer are un potential mare de crestere in
Romania.



"Am vandut 15 masini marca Hummer de la inceputul
acestui an si vrem sa ajungem la minimum 60 de unitati pana la
sfarsitul lui 2008. Masina se adreseaza atat tinerilor, cat si
oamenilor de afaceri de 45-50 de ani, care vor sa-si cultive o anumita
imagine", a mai spus Bratu.



El a aratat ca insuccesul anterior al
marcii pe piata autohtona s-a datorat lipsei de experienta in domeniul
auto a fostilor importatori si preturilor mari, cu caracter speculativ,
practicate de acestia.



Referitor la brandul Corvette, reprezentantul
Radacini a aratat ca publicul pentru marca sport este in formare, fiind
format aproape exclusiv din tineri.



"Am vandut deja o masina si am primit comenzi
pentru alte patru. Termenul de livrare pentru un Corvette variaza intre
una si trei luni. Publicul-tina este format exclusiv din barbati de
pana in 30 de ani, care apreciaza mai ales valentele sportive ale
masinii, dar care pun accent si pe dotari premium", a continuat Bratu.
Porsche este principalul competitor al marcii pe piata romaneasca,
potrivit reprezentantului Radacini.



Circa 50% dintre clientii
Corvette sunt din Bucuresti, proportie care ajunge la 60% pentru
brandul Cadillac. In cazul Hummer, mai mult de 60% dintre clienti sunt
din afara Capitalei.



Radacini Motors, parte a Radacini Grup, estima la
sfarsitul anului trecut o cifra de afaceri pentru 2008 de 115 milioane
de euro, fata de circa 100 milioane de euro in 2007. Compania are un
obiectiv de vanzari de peste 7.000 de masini in acest an, fata de circa
5.000 de unitati in 2007. Firma, cu showroomuri la Bucuresti, Brasov,
Braila si Otopeni, distribuie, de asemenea, marcile Opel, Chevrolet si
Mazda.



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1755 ori