20 de investitori sunt interesati de preluarea Saab Automobile

Luni, 06 Aprilie 2009, ora 13:22
1416 citiri
20 de investitori sunt interesati de preluarea Saab Automobile

Grupul Saab Automobile, detinut de General Motors, a anuntat ca 20 de investitori ar fi interesati de companie, in contextul in care producatorul auto suedez isi cauta un nou proprietar pentru a putea iesi de sub protectia legii falimentului, scrie Bloomberg.

Totusi, compania nu a numit vreuna dintre partile interesate. Oficialii Saab se vor intalni astazi cu judecatorul numit de instanta, pentru a analiza progresele obtinute in cadrul procesului de reorganizare inceput in 20 februarie.

Compania estimeaza ca va produce mai putine masini in 2009 si 2010. Anul trecut, compania a produs 93.000 de masini. Guvernul suedez a respins ideea preluarii companiei, argumentand ca banii contribuabililor nu ar trebui folositi in acest scop.

De asemenea, Saab se asteapta sa obtina credite de 600 milioane dolari de la Banca Europeana pentru Investitii si 400 milioane dolari de la GM. Compania vrea sa diminueze cu 75% ponderea datoriilor ce nu sunt prioritare, conform Reuters.

Compania-mama General Motors, ce se confrunta cu dificultati financiare, a anuntat anterior ca vrea sa se desprinda de divizia suedeza.

Premierul suedez Fredrik Reinfeldt a denuntat la inceputul lunii martie subventiile publice pentru sectorul auto european, in cadrul unor critici ale planului francez sau italian, pledand, dimpotriva, tocmai pentru reduceri ale capacitatii de productie din domeniu.

Stirile privind Saab vin in contextul in care sectorul auto european a fost grav afectat de criza economica globala. Conform datelor Asociatiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), publicate in ianuarie, vanzarile de autoturisme noi in Europa au scazut cu 7,8% anul trecut, marcand cel mai accentuat declin din ultimii 15 ani, in contextul in care criza economica a dus la scaderea cheltuielilor consumatorilor.

Datele ACEA arata ca 14.712.158 masini noi au fost inregistrate in 2008. Volkswagen a afisat o scadere cu 4,4% a vanzarilor pe intregul an, Renault – 6,9%, PSA Peugeot Citroen – 9,1% si Fiat – 5.5%.

In Statele Unite, General Motors s-a confruntat cu o scadere a vanzarilor cu 13,9%, Chrysler – 22,5% si Ford – 5,2%.

ANPC, atac la site-urile de comert chinezesti, Temu si Shein
ANPC, atac la site-urile de comert chinezesti, Temu si Shein
Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) deruleaza o actiune de verificare a site-urilor de cumparaturi si aplicatii chinezesti care functioneaza ca o piata online, Temu si...
Samsung a lansat noul model Galaxy C55. Ce specificații oferă
Samsung a lansat noul model Galaxy C55. Ce specificații oferă
Samsung a lansat, în China, noul model Galaxy C55, eveniment care a avut loc fără prea multe anunțuri spectaculoase. Telefonul este, în esență, identic cu modelul Galaxy M55, dar se distinge...
#saab, # fiat, # gm, # ford, # suedia, # companie , #stiri General Motors