Super gadget-uri inspirate de nunta regala

Joi, 28 Aprilie 2011, ora 17:00
2600 citiri
Super gadget-uri inspirate de nunta regala

In ultimele saptamani, mai cu precadere in ultimele zile, "Royal Wedding" a fost una dintre cele mai folosite expresii, pe intreg mapamondul. Vineri, printul William isi va lega destinul de cel al frumoasei Kate Middleton, iar retailerii nu au putut sa lase un asa eveniment fara sa-l exploateze. 

Iata o lista cu cele mai interesante gadget-uri bazate pe tema nuntii regale, potrivit Pocket-Lint.

Alcatel One Touch, editia "Royal Wedding"

Pasionatii de viata monarhiei britanice isi pot intregi colectia cu un nou telefon.

Design-ul telefonului Alcatel One Touch, care poarte cu mandrie steagul Marii Britanii - cunoscut si ca "Union Jack", ii va fi pe plac oricarui regalist.

Pe langa initialele celor doi protagonisti si data nuntii care sunt scrise pe spate, mobilul este dotat si cu un ringtone special: Marsul Nuptial al lui Mendelssohn.

Frigiderul "Royal Wedding"

Creat la sugestia fanilor de pe Facebook, frigiderul cu design special de la General Electric se vinde cu 2.000 de lire.

Este perfect pentru cumparatorii bogati si cu mult spatiu in bucatarie, ca de altfel toata seria de frigidere construite de GE pentru a putea fi personalizate.

Carcase de iPhone

Este una dintre cele mai previzibile idei de profit, de pe urma nuntii regale.

Case-Mate ofera patru design-uri diferite pentru carcasele speciale.

In functie de gusturi, userul poate alege o carcasa cu "Union Jack", cu fetele zambitoare a printului William si a lui Kate sau una cu initialele celor doi viitori soti.

Pretul unei carcase, in aceasta varianta, ajunge la 29,99 lire.

Radioul "Union Jack"

Pentru englezii patrioti care vor sa-si cumpere un radio, producatorul britanic Roberts Radio a scos o versiune speciala, colorata in rosu, albastru si alb.

Are o baterie ce dureaza 120 de ore si un ecran pe care este afisat postul radio receptionat.

Radioul se vinde cu 200 de lire.

Acumulatorul-USB regal

Se spune ca cele mai bune suveniruri sunt cele practice.

Producatorul Moixa a scos pe piata o editie speciala a bateriei USBCELL care poate fi incarcata prin portul USB al calculatorului.

Gadget-ul este decorat cu numele printului si a viitoarei sotii, despartiti de o inima rosie, sub care este trecut anul nuntii.

Fiecare baterie, care se gaseste la pretul de 10,99 lire, poate fi reincarcata de cateva sute de ori.

Card de transport in comun personalizat

Regia de transport in comun din capitala Angliei sarbatoreste evenimentul de vineri prin scoaterea pe piata a 750,000 de carduri de transport personalizate cu chipurile regale.

Cardurile au fost puse deja in vanzare in aceasta saptamana, pretul fiind acelasi ca al unui card normal.

Si nunta printului Charles cu Lady Diana din 1981 a fost omagiata in acelasi fel.

Huse de smartphone

Brandul de accesorii Proporta aduce putina stralucire prin lansarea unei huse aurite pentru smartphone-uri.

Facuta din piele, husa nu include nicio mentiune directa cu privire la nunta, dar il include pe "Union Jack".

Aceasta poate fi folosita pentru mai multe tipuri de smartphone, de la iPhone 4 la HTC Desire.

Masuta de cafea "Royal Wedding"

Construita din otel inoxidabil si sticla intarita si dotata cu un neon care o lumineaza din interior, masuta de cafea ar putea fi un cadou perfect pe care sa-l ia in calcul invitatii la fastuoasa nunta.

Pretul nu este unul de neglijat: 2000 de lire.

Aplicatia "Royal Wedding"

Prima dintr-o serie de aplicatii lansate de Casa regala britanica in acest an, The Royal Wedding App va spune povestile a sapte nunti regale, printre care cea a reginei Victoria cu Printul Albert in 1840, pana la cea a printului de Wales cu Ducesa de Cornwall din 2005.

Aplicatia se adreseaza atat detinatorilor de iPhone cat si celor care folosesc telefoane cu platforma Android.

William & Kate: Filmul

Filmul de televiziune, produs in SUA cu actori semi-necunoscuti, portretizeaza intalnirea dintre printul William si Kate Middleton.

A fost deja difuzat in SUA, pe 18 aprilie, si in Marea Britanie pe 24 aprilie. Pentru cei interesati, DVD-ul costa 6,49 lire.

#kate middleton, #nunta regala, #nunta william kate, #printul william, #royal wedding , #stiri General Electric