Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Medvedev va da aproape 30 miliarde euro bancilor rusesti

Medvedev va da aproape 30 miliarde euro bancilor rusesti
Presedintele Rusiei, Dmitri Medvedev, a anuntat ieri, la sfarsitul unei reuniuni cu sefii principalelor banci de stat din Rusia, ca va acorda noi credite de pana la 26,7 miliarde euro (950 miliarde ruble) pentru contracararea crizei financiare globale care a provocat o scadere record a bursei de la Moscova, transmite Reuters.

Medvedev a precizat ca majoritatea fondurilor, acordate pe o perioada de cinci ani, vor fi canalizate spre principalele doua banci de stat, Sberbank si VTB. Sberbank ar putea primi pana la 500 miliarde de ruble, VTB pana la 200 miliarde ruble, Rosselkhozbank pana la 25 miliarde ruble urmand ca celelalte banci sa-si imparta restul de 225 miliarde ruble.



Reuniunea de criza de la Kremlin a venit la o zi dupa ce bursa de la Moscova a inregistrat una din cele mai mari scaderi din istoria sa . Indicele denominat in dolari RTS a inregistrat o cadere de 19,1 procente pe masura ce panica i-a determinat pe investitori sa se indrepte spre zone de refugiu. Chiar si actiunileGazprom, cea mai mare companie ruseasca si cel mai mare producator mondial de gaze naturale, au pierdut luni un sfert din valoare.



Pe hartie, Rusia pare a fi unul dintre statele cel mai bine plasate pentru a face fata unei crize financiare globale. Detinand rezerve valutare masive, depasite doar de rezervele Chinei si Japoniei, cu o datorie suverana foarte mica si beneficiind de fluxurile de valuta generate de exporturile de petrol, gaze naturale si metale, Rusia dispune de lichiditati de invidiat.



Cu toate acestea economia rusa este puternic dependenta de exporturile de materii prime iar sentimentul investitorilor a fost afectat serios de conflictul din luna august dintre Rusia si Georgia, astfel ca Moscova este una din pietele cele mai afectate de criza financiara globala.



Scaderea semnificativa a pretului petrolului si a celorlalte materii prime a afectat actiunile marilor companii rusesti, pe fondul temerilor ca o recesiune mondiala va conduce la scaderea cererii pentru energie si materii prime. In plus analistii sustin ca parte din oligarhii rusi si-au finantat expansiunea via credite garantate prin actiuni la companiilor lor, ceea ce ii face vulnerabili la colapsul pietelor bursiere.



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1465 ori