Gazprom ameninta Ucraina cu scumpirea gazelor

Sambata, 01 Martie 2014, ora 13:37
1505 citiri
Gazprom ameninta Ucraina cu scumpirea gazelor

Compania rusa Gazprom a comunicat sambata ca ar putea anula reducerile la tarifele la gaze de care beneficiaza Ucraina, in contextul in care Kievul a acumulat restante de 1,55 miliarde de dolari (1,12 miliarde de euro), informeaza site-ul agentiei ruse RIA Novosti.

"Chiar daca relatiile cu Ucraina raman bune, iar acordurile privind tranzitul gazelor sunt respectate, platile trebuie respectate", a declarat Serghei Kuprianov, purtatorul de cuvant al Gazprom.

"In acest moment, Ucraina are restante la gaze de 1,549 miliarde de dolari", a precizat reprezentantul Gazprom.

Rusia a acordat Ucrainei tarife preferentiale la gaze in contextul in care Administratia Viktor Ianukovici renuntase in noiembrie 2013 la semnarea unui acord de asociere cu Uniunea Europeana.

Insa avertismentul Gazprom ar putea fi o forma de presiune economica asupra noilor autoritati proeuropene instalate la Kiev.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#Gazprom gaze Ucraina, #Gazprom presiuni economice Ucraina , #Management