Turkish Stream a fost injumatatit. Mai ajunge gazul si in UE?

Miercuri, 07 Octombrie 2015, ora 13:44
2250 citiri
Turkish Stream a fost injumatatit. Mai ajunge gazul si in UE?
Foto: Gazprom

Conducerea companiei rusesti Gazprom a decis sa reduca la jumatate dimensiunea proiectului Turkish Stream care urma sa transporte gaze naturale catre Uniunea Europeana, via Turcia.

"In acest moment, capacitatea maxima de transport a gazoductului Turkish Stream este prevazuta la 32 de miliarde de metri cubi pe an. Este o pozitie realista pe care urmeaza sa o negociem cu partenerii turci", a afirmat directorul general Gazprom, Alexei Miller, citat de Novinite.

Noua proiectie facuta de compania din Rusia reduce la jumatate capacitatea initiala de transport a gazoductului, 63 de miliarde metri cubi pe an, lasand un semn de intrebare daca gazoductul va inainta in flancul sudic al UE.

Investitia initiala, care prindea toate cele patru tronsoane ale gazoductului, se ridica la aproximativ 11,4 miliarde dolari, fara TVA, si urma sa ajunga la granita dintre Turcia si Grecia, asigurand distributia gazelor si catre alte tari din flancul sud-estic si central al Europei.

Este de asteptat ca redimensionarea proiectului Turkish Stream sa reduca cu aproximativ 40% costurile gazoductului.

O parte din gazul livrat prin Turkish Stream va fi destinat strict pietei din Turcia, iar aceasta tara se dovedeste al doilea mare consumator de gaz rusesc din zona europeana, dupa Germania.

Anul trecut, Gazprom a livrat pe piata din Turcia 27,4 miliarde metri cubi de gaz prin intermediul a doua gazoducte: Blue Stream si Trans-Balkan, ultimul traversand teritoriile Ucrainei, Moldovei si Bulgariei.

In primavara acestui an, Ankara estima ca in urmatorul deceniu consumul de gaze pe piata interna va creste anual cu 10%.

In aceste conditii, o eventuala inaugurare a unui tronson din gazoductul Turkish Stream in 2017 abia ar asigura o parte din cererea de gaze a Turciei.

Desi reprezentantii Gazprom au modificat proiectul Turkish Stream de 4 ori in ultimele 6 luni, nici pana acum Moscova si Ankara nu au reusit sa semneze acordul interguvernamental pentru realizarea acestei investitii.

Rusii au acuzat in ultimele doua luni lipsa unui guvern stabil la Ankara, dar recentele tensiuni create intre Turcia si Rusia, pe tema interventiei militare a Moscovei in Siria, lasa putine sanse pentru semnarea acestui acord in perioada imediat urmatoare.

Turkish Stream a fost prezentat de Moscova drept o varianta de inlocuire a defunctului proiect South Stream creionat in comun de Rusia si UE.

South Stream a fost abandonat din planurile Gazprom in urma impunerii unor conditii restrictive pe piata de energie din UE.

#gazoduct Turkish Stream, #livrari gaze UE, #piata energie Turcia, #redimensionare gazoduct , #Investitii