Putin deschide robinetul cu turisti, Erdogan ii da la schimb un nou robinet de gaze

Joi, 01 Septembrie 2016, ora 17:29
7214 citiri
Putin deschide robinetul cu turisti, Erdogan ii da la schimb un nou robinet de gaze
Foto: Gazprom

Normalizarea relatiilor dintre Moscova si Ankara repune pe tapet proiectul gazoductului Turkish Stream, prin care Gazprom vrea sa conecteze Rusia cu Uniunea Europeana via Turcia.

Seful companiei energetice din Rusia, Alexei Miller, a reusit sa obtina saptamana aceasta acordul ministrului turc al Energiei si Resurselor Naturale, Berat Albayrak, pentru obtinerea ultimelor avize in vederea implementarii proiectului, dar chestiunea pretului gazului livrat in Turcia ramane inca in discutie, anunta agentia TASS.

Albayrak i-a promis directorului general al Gazprom, aflat in vizita oficiala la Ankara, ca va demara procedurile pentru eliberarea ultimelor acte necesare realizarii tronsonului de 910 km care va traversa Marea Neagra.

In acelasi timp insa, cea mai spinoasa problema, aceea a pretului gazului natural livrat Turciei, ramane in continuare supusa negocierilor.

Vestea vine la scurt timp dupa ce Rusia a anuntat reluarea zborurilor charter catre Turcia, masura ce ar urma sa le aduca hotelierilor turci 5 milioane de turisti, in 2017.

In urma cu un an si jumatate, aceasta a reprezentat si principala piedica in calea demararii proiectului care ar urma sa inlocuiasca gazoductul South Stream, conceput de Rusia impreuna cu UE si denuntat unilateral de presedintele Vladimir Putin.

"Negocierile pe tema conditiilor de livrare a gazului catre Turcia vor continua", au anuntat sec reprezentantii Gazprom.

Turkish Stream va inainta 660 de kilomnetri pe traseul vechiului proiect South Stream, iar capacitatea totala a celor 4 tronsoane ale gazoductului va fi de 62 miliarde mc.

De pe coasta Turciei, gazul rusesc va fi transportat pana intr-un terminal aflat la granita turco-elena, pentru a asigura distributia catre tarile din flancul sudic al Europei si cele din zona balcanica.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#proiect Turkish Stream, #pret gaze Turcia, #livrari gaze UE , #Investitii