Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Microsoft pune la incercare nervii consumatorilor: tableta Surface costa 1.000 de dolari

Microsoft pune la incercare nervii consumatorilor: tableta Surface costa 1.000 de dolari


Compania Microsoft nu a anuntat oficial cat costa tableta Surface, dar site-ul suedez Webhallen a prezentat deja o oferta: 1.005,51 de dolari.

Tableta Surface ruleaza sistemul de operare Windows RT si are un spatiu de stocare de 32 GB. Tableta Surface Pro, care va rula Windows 8 si detine un spatiu de stocare de 128 GB, va fi vanduta la un pret de 2.152 de dolari, conform site-ului suedez Webhallen citat de Mashable.

Ce stie sa faca tableta Microsoft Surface

Reporterii de la Mashable i-au contactat pe reprezentantii Microsoft pentru a le confirma aceste preturi, insa nu au primit niciun raspuns pana acum. Daca aceste preturi sunt reale, Microsoft Surface va avea competitori destul de puternici, intrand pe o piata dura dominata de iPad-ul de 32 GB cu Retina display. Acest iPad costa cu 50% mai putin decat tableta Microsoft Surface.

Microsoft a prezentat tableta Surface, care va concura cu iPad-ul

Cat costa alte tablete?

Prin comparatie, celebrele iPad-uri de la Apple, au preturi cuprinse intre 500 si 700 de dolari pentru cele mai noi versiuni, in functie de memoria interna a acestora, care variaza de la 16 GB la 64 GB.

Tabletele din Seria 7 a Samsung, cu ecrane de 11,6 inci au preturi asemanatoare cu cele ale Surface. Pentru versiunea de 64 GB, compania cere 1.100 dolari, iar pentru cea cu capacitate de stocare de 128 GB, 1.350 de dolari.

Tot de la Samsung, mult mai bine vandutele Galaxy Tab 2.0, au preturi cuprinse intre 300 de dolari pentru versiunea de 8GB si 400 de dolari pentru cea de 16 GB.

Celebrele tablete Transformer Pad Infinity de la Asus, la care poate fi atasata o tastatura, ca si in cazul Surface, costa 500 de dolari, pentru versiunea cu capacitate de stocare de 32 GB.

Cea mai scumpa tableta a celor de la Asus este insa Eee Slate EP121, cu o memorie interna de 32 GB, care se comercializeaza cu aproape 2.000 de dolari.

Tableta Nexus 7, de la Google, cu capacitate interna de 16 GB costa aproximativ 300 de dolari, in timp ce Kindle Fire, tableta low-cost a celor de la Amazon, se vinde pentru 200 de dolari.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 2563 ori