Miza anului 2012 in IT: Vanzari de 1 trilion de dolari la nivel global

Luni, 09 Ianuarie 2012, ora 08:37
3255 citiri
Miza anului 2012 in IT: Vanzari de 1 trilion de dolari la nivel global

Suma cheltuita la nivel global pe produse IT va depasi 1 trilion de dolari in 2012, chiar daca rata de crestere a domeniului va fi mai mica decat anul trecut, a anuntat Asociatia Consumatorilor de Electronice.

Piata de Smartphone, a doua cea mai mare piata de electronice din lume in 2011 va ajuta si anul acesta la cresterea vanzarilor, sustine aceeasi sursa in cadrul unui eveniment ce a premers lansarii Consumer Electronic Show (CES) de anul acesta, scrie Mercurynews.

Tabletele PC, piata cu cea mai rapida crestere va avea si ea o cota mare in vanzarile globale, pe masura ce consumatorii din tari emergente precum China, India si Brazilia vor investi in astfel de gadget-uri.

Cresterea inregistrata de aceste doua piete ar urma sa incetineasca in 2012, comparativ cu anul 2011, dar acest lucru va fi un rezultat al cifrelor inregistrate anul trecut, si nu din cauza unei incetiniri a cererii, a declarat Steve Bambridge, director de cercetare al GfK Boutique Research, partner al Asociatiei Consumatorilor de Electronice.

"Rata de crestere va fi mai mica pentru ca asa trebuie sa fie. A fost o adevarata explozie," considera Bambridge.

Cifra inregistrata din vanzarile de IT ar trebui sa atinga, totusi, 1,04 trilioane de dolari, cu 5 procente peste suma cheltuita in 2011. Cele 993 miliarde de dolari cheltuite in 201a au reprezentat o crestere de 8% fata de 2010.

Piata IT, infloritoare si in Romania

Pentru RHS, unul dintre principalii distribuitori de componente IT din Romania, anul 2011 a fost "dificil, dar provocator", conform declaratiilor directorului Dragos Popescu.

"Noi am reusit sa initiem si sa implementam mai multe proiecte din care o parte s-au finalizat in 2011, ducand si la o crestere pe care o estimam la peste 15% fata de 2010 si o parte pe care le vom continua in urmatoarea perioada (2012 si 2013)", a declarat recent Popescu, intr-un interviu acordat Business 24.

In ciuda crizei economice, RHS spera la o dublare a cifrei de afaceri in 2012, dupa ce in 2011 a inregistrat o cifra de afaceri de 85 milioane euro.

O alta dovada a unei piete de IT in crestere in Romania au fost vanzarile inregistrate in celebra "Black Friday". In doar cateva ore, Flanco vanduse produse in valoare de 30 milioane de lei, in timp ce rezultatele eMAG aratau "mai bine", peste 8 milioane de euro fiind lasate de Romani in conturile companeii.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#vanzari IT 2012, #estimari 2012 piata IT, #cifra afaceri RHS , #Gadget PC