Gabriel Biris: Sunt un Mos Craciun cumpatat

Miercuri, 25 Decembrie 2013, ora 00:00
2905 citiri
Gabriel Biris: Sunt un Mos Craciun cumpatat

Pentru avocatul Gabriel Biris, managing partner la Biris-Goran, Craciunul inseamna bucuria de a darui si de a petrece cat mai mult timp impreuna cu familia si prietenii.

"Preferam ca sarbatoarea Craciunului, la fel ca si Pastele de altfel, sa le sarbatorim in mod traditional, de regula acasa impreuna cu familia si prietenii", spune avocatul.

Despre modul in care alege cadourile de Craciun pentru familie, dar si pentru partenerii de afaceri, vorbeste Gabriel Biris, intr-un interviu acordat Business24.

Ce inseamna pentru dumneavoastra Craciunul?

Bucurie. Bucuria de a fi cu familia si cu prietenii. Bucuria de a darui. In plus, este si o perioada de odihna dupa un an de munca.

Cum si unde sarbatoriti Craciunul? Sunteti adept al sarbatorilor traditionale sau preferati ceva mai neconformist?

In familie, preferam ca sarbatoarea Craciunului, la fel ca si Pastele de altfel, sa le sarbatorim in mod traditional, de regula acasa impreuna cu familia si prietenii. Atunci cand hotaram sa plecam de acasa, o facem doar impreuna cu familia si prietenii, in zone in care traditiile sunt pastrate. Din fericire, avem inca multe zone superbe, cu oameni deosebiti care merita vizitate, inclusiv de Craciun.

Care va este cea mai draga amintire de Craciun? Dar cadou? Va amintiti de vreo investitie facuta cu banii stransi "la colindat"?

Cea mai draga amintire? Am avut o copilarie frumoasa, sunt nascut intr-un sat de langa Tragu Jiu. Mergeam cu ceilalti copii la colindat, primeam dulciuri, mere sau banuti. Probabil ajungeau pentru o carte sau o prajitura.

De departe insa cel mai special Craciun a fost cel din 2006: primul Craciun in calitate de tatic. Primul nostru copil, Tudor, doar ce venise pe lume, cu doar cateva zile inainte.

Ce i-ati cerut lui Mos Craciun anul acesta?

Stiu ce au cerut Tudor si Ilinca, eu inca nu m-am hotarat.

Ce fel de Mos Craciun sunteti? Ce va place sa daruiti si cum alegeti cadourile pentru familie si prieteni?

Sunt un Mos cumpatat. Imi place insa sa daruiesc fiecaruia din familie cate ceva. In general lucruri care stiu ca le fac placere sau de care stiu ca au nevoie.

Dar pentru partenerii de afaceri si angajati?

Pentru parteneri de afaceri avem o oferta permanenta: profesionalism, implicare, seriozitate. Anul acesta am hotarat sa nu facem petrecere de Craciun, o sa facem petrecere de casa noua, ne mutam in ianuarie. Pentru colegi, am pregatit un bradut, iar fiecare va gasi ceva sub el.

Daca ar fi sa-i cereti Mosului o masura economica pentru mediul de afaceri, care ar fi aceasta?

Una singura? Un pic de responsabilitate din partea guvernantilor... Masurile luate in ultima perioada sunt absolute ucigatoare pentru antreprenori.

Aveti o urare pentru romani in prag de Sarbatori?

La multi ani cu sanatate si prosperitate!

Dar pentru partenerii dumneavoastra de afaceri?

Acelasi lucru! La multi ani cu sanatate si prosperitate!

#interviu Gabriel Biris, #avocat Gabriel Biris , #Avocat