Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

O noua forma de aurora boreala, descoperita de pasionati si cercetatori finlandezi (Video)

O noua forma de aurora boreala, descoperita de pasionati si cercetatori finlandezi (Video)
O noua forma de aurora boreala, care a fost numita ''dune'', a fost descoperita de pasionati finlandezi, alaturi de oameni de stiinta, a anuntat miercuri Institutul finlandez de meteorologie din cadrul Universitatii din Helsinki, citat de agentia Xinhua.

Noua forma a luminilor nordului a fost descoperita pentru prima data in 2018, in fotografii surprinse de pasionati care colaborau cu institutul de meteorologie. Ei au numit aceasta forma ''dune'' datorita asemanarii cu dunele de nisip de pe o plaja. Culoarea lor este verde. Mai multe aparitii ale fenomenului au fost surprinse ulterior si de camerele de observare.

Cel mai probabil, dunele sunt valuri de atomi de oxigen aflate la o inaltime de aproximativ o suta de kilometri, care fac sa straluceasca un flux de particule de la soare, potrivit institutului.

Intr-un studiu recent, a fost analizata in sens invers aparitia unei dune, pana la punctul de origine, un ''canal de unda'', creat in mezosfera, un strat al atmosferei, si in limita sa, numita mezopauza, un strat atmosferic de tranzitie intre mezosfera si termosfera.

Potrivit studiului, noua forma de aurora boreala va face posibila o noua modalitate de analizare a conditiilor din atmosfera superioara.

Minna Palmroth, cadru didactic la Universitatea din Helsinki, a descris miercuri rezultatele cercetarilor asupra dunelor, pe care le-a numit ''o descoperire uluitoare'', deoarece reprezinta un mecanism de interactiune care nu a mai fost observat anterior, intre ionosfera si mezosfera.

Palmroth a mentionat intr-un comunicat de presa al universitatii ca regiunea cuprinsa intre 80 si 120 de kilometri deasupra suprafetei terestre este una dintre ''zonele cel mai putin cercetate ale Pamantului'', deoarece reprezinta o provocare pentru instrumentele de masurare.

...citeste mai departe despre "O noua forma de aurora boreala, descoperita de pasionati si cercetatori finlandezi (Video)" pe Ziare.com

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 606 ori
Citeste mai multe despretip nou aurora boreala Finlanda