Olteanu (BNR): Piata ne arata ca, in Romania, s-a copt vremea unei legi pe insolventa personala

Joi, 12 Februarie 2015, ora 15:40
1437 citiri
Olteanu (BNR): Piata ne arata ca, in Romania, s-a copt vremea unei legi pe insolventa personala
Foto: bzi.ro

Necesitatea unei legi a insolventei persoanelor fizice a devenit evidenta in Romania, insa este nevoie de o lege buna, care sa ofere mai multe beneficii decat pierderi si care sa se axeze pe negocierea dintre debitor si creditor in afara instantelor de judecata, procesele fiind lente si costisitoare, considera viceguvernatorul Bancii Nationale a Romaniei Bogdan Olteanu, intr-o conferinta de specialitate.

"Piata ne arata ca s-a copt in Romania vremea implementarii unui cadru legislativ si institutional pentru insolventa persoanei fizice.

S-a copt in vremuri complicate, in vremuri in care iesim dintr-o criza economica, in vremuri in care pare ca ne aflam pe un trend de crestere economica si speram ca acesta sa se consolideze si sa se confirme, in care traim experienta implementarii legislatiei persoanelor juridice, asupra careia parerile sunt impartite in ce priveste textul si mai asteptam judecarea istoriei in ce priveste implementarea", a afirmat reprezentantul BNR, potrivit Agerpres.

El a spus, insa, ca trebuie explicate foarte clar implicatiile unei astfel de legi, pentru ca nu se potriveste in toate cazurile.

"Vrem sa clarificam cum vrem sa arate o buna legislatie a insolventei persoanelor fizice. In primul rand, vreau sa intelegem foarte bine ce inseamna insolventa persoanei fizice si unde se potriveste ea. In principiu, ea se potriveste celor care au luat credite pe termen scurt.

Pentru cei care au luat credite pe termen lung, o legislatie a insolventei nu este solutia. Acolo trebuie sa existe alte solutii, pentru ca insolventa aduce toate datoriile la scadenta, determina executarea unei parti din datorie de indata. Cand ai un credit pe termen lung, care de obicei este luat pentru achizitionarea unei locuinte, nu este cea mai confortabila solutie", a precizat Olteanu.

Mai mult, oficialul BNR pledeaza pentru adoptarea unei solutii care sa rezolve o parte dintre cazuri in afara instantelor de judecata, supraincarcate si costisitoare.

"Instantele de judecata au doua dificultati pentru creditori si debitori: sunt lente si costisitoare, iar ambele sunt handicapuri in procesul de insolventa. Am primit un punct de vedere din partea CSM la dezbaterile ce s-au purtat la Parlament, care este de domeniul bunului simt: nu ne trimiteti un milion de dosare in instante ca nu are cine le judeca. Si, atunci, viziunea noastra, la BNR, in primul rand este ca o asemenea legislatie trebuie sa incerce sa duca in faza de negociere, de aranjamente, de scheme de restructurare a datoriei in afara instantelor de judecata", a explicat viceguvernatorul BNR.

Pentru ca aceasta lege sa fie considerata buna, trebuie sa respecte principiul "sa nu cheltuim mai mult decat castigam", a adaugat Olteanu.

Viceguvernatorul Bancii Nationale a Romaniei Bogdan Olteanu a participat la colocviul cu tema "Reglementarea procedurii insolventei persoanei fizice in Romania. Modele si solutii legislative'.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#Bogdan Olteanu BNR, #lege insolventa personala , #Stiri Fonduri