Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Preluarea administratorului SIF Muntenia de SIF Banat-Crisana ar putea fi avizata in iunie

Preluarea administratorului SIF Muntenia de SIF Banat-Crisana ar putea fi avizata in iunie


Preluarea SAI Muntenia, administratorul SIF Muntenia, de catre SIF Banat-Crisana ar putea fi avizata in iunie, in cazul in care Consiliul Concurentei si Autoritatea de Supraveghere Financiara nu vor solicita noi documente, potrivit fostului presedinte CA si director general al SAI, Petre Szel.

"Noi acum asteptam aceste doua avize (de la Consiliul Concurentei si Autoritatea de Supraveghere Financiara, necesare preluarii Muntenia Invest de catre SIF Banat-Crisana - n.r.). Cererile au fost depuse de catre SIF Banat-Crisana, nu de noi.

Noi am furnizat date, am dat toate documentele care ni s-au cerut. Nu stiu cand au fost depuse. Cele doua SIF-uri luate la un loc, pe piata fondurilor de investitii nu reprezinta 40%, care ar fi pragul pe care pe o piata relevanta ar trebui sa se ia masuri considerate de catre Consiliul Concurentei.

Nici in portofoliile celor doua SIF-uri nu exista societati controlate care sa fie atat de mari intr-un domeniu ca separat sau impreuna sa ajunga aproape de un prag de relevanta din punctul de vedere al Concurentei. De la ASF ne asteptam sa intre, deocamdata ei sunt ocupati cu pornirea (...) In luna iunie exista posibilitatea ca sa se o tina avizele" a afirmat Szel.

Ulterior obtinerii avizelor, in decurs de cateva zile ar urma sa se faca plata actiunilor si transferul acestora.

"Daca vor cere noi acte, probabil discutiile se vor prelungi", a adaugat Szel.
El a mentionat ca au existat discutii cu privire la participarea SIF Muntenia alaturi de SIF Banat-Crisana si alte SIF-uri si alti investitori la privatizarea Postei Romane.

"De la anuntarea intelegerii privind preluarea am inceput sa ne facem planuri pentru investitii impreuna cu SIF Banat-Crisana (...) Grupul care controleaza SIF Banat-Crisana si care va prelua indirect controlul SIF Muntenia a dovedit ca are o viziune mai larga si pe termen mai lung. SIF Muntenia va continua aceeasi politica", a afirmat fostul presedinte CA si director general al Muntenia Invest, Petre Szel.

Schimbari la conducerea SAI Muntenia Invest

Petre Pavel Szel a fost inlocuit la inceputul acestei saptamani din functiile de conducere a Muntenia Invest, la finele mandatului, in locul acestuia fiind numit directorul executiv, Gabriel Filimon. Szel a condus Muntenia Invest timp de opt ani.

SIF Muntenia este administrata de SAI Muntenia Invest, a carei activitate este supravegheata de Consiliul Reprezentantilor Actionarilor, format din 11 membri alesi in AGA pentru un mandat de patru ani.

Administratorul SIF Muntenia reprezinta societatea de investitii financiare in operatiunile cu titlurile din portofoliul SIF, inclusiv in fata instantelor de judecata, si dispune toate operatiunile efectuate prin conturile bancare ale SIF.
La jumatatea lunii februarie, SIF Banat-Crisana si SIF Muntenia au surprins piata anuntand intentia societatii din Arad de a cumpara Muntenia Invest, administratorul activelor SIF Muntenia, aflat in conflict cu Consiliul Reprezentantilor Actionarilor societatii ales in luna iulie a anului trecut. Tranzactia are acordul Grupului Financiar Muntenia, care detine Muntenia Invest.

Consiliu Reprezentantilor Actionarilor ales anul trecut in iulie a fost impus de grupul de investitori "revolutionari", grupati in jurul omului de afaceri Gheorghe Iaciu, grup care detinea aproape 16,9% din actiuni.

Dupa ce a preluat atributiile, Consiliul Reprezentantilor Actionarilor a propus actionarilor SIF Muntenia revocarea administratorului SAI Muntenia Invest si tragerea la raspundere a acestuia. O solicitare de convocare AGA cu aceeasi propunere a fost inaintata si de Iaciu.

Ulterior, Muntenia Invest a anuntat ca nu poate convoca AGA pentru revocarea sa si alegerea altei societati de administrare pentru SIF Muntenia, deoarece cererile de convocare transmise de Iaciu si Consiliul Reprezentantilor Actionarilor nu cuprind si propuneri pentru viitorul admistrator.

In AGA din aprilie, actionarii SIF Muntenia au ales un nou Consiliu al Reprezentantilor, in care 5 dintre cei 11 membri sunt persoane propuse de omul de afaceri Gheorghe Iaciu.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Mediafax
Articol citit de 1208 ori