Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Activele fondurilor de investitii: 7,8 miliarde de lei in 2011

Activele fondurilor de investitii: 7,8 miliarde de lei in 2011


Activele fondurilor deschise de investitii au crescut de la 940 de milioane de lei in 2008 la 7,885 miliarde lei in 2011, a declarat miercuri Dragos Neacsu, CEO al SAI Erste Asset Management SA.

"La sfarsitul anului 2008 aveam mai putin de un miliard de lei active in fondurile denumite OPCVM (Organisme de Plasament Colectiv in Valori Mobiliare n.r.) in terminologia Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM) la vremea respectiva. Fata de cele 85 de miliarde lei depozite ale populatiei, reprezenta putin peste 1%", a declarat Dragos Neacsu.

"In cei trei ani de criza a existat o tendinta de lungire a orizontului de investire/economisire, ceea ce afecteaza pozitiv industria fondurilor, drept pentru care la farsitul anului 2011 vorbeam de aproape 8 miliarde de lei totalul activelor fondurilor deschise, de opt ori mai mult decat valoarea consemnata acum trei ani. Totodata, ponderea OPCVM in comparatie cu depozitele a ajuns la 6,88%", a adaugat acesta.

El spune ca este cea mai semnificativa crestere din regiune. "Din perspectiva ponderii pe cap de locuitor, daca ne uitam la valoarea din 2008, aveam mai putin de 15 euro pe cap de locuitor, iar in 2011 trece deja de 100 de euro pe cap de locuitor", a explicat Neacsu.

Potrivit lui Dragos Neacsu, prin comparatie cu situatia din regiune vedem valori care tind spre 600 si 1.000 de euro pe cap de locuitor.

"Avem un potential de crestere semnificativ din perspectiva regiunii cu care ne comparam, a Europei Centrale si de Est. Mergand pe acesta perspectiva pozitiva, probabil ca in trei ani vom putea vorbi de niveluri comparabile cu media din regiune care este situata la 500-600 de euro pe cap de locuitor", a mai spus Neacsu.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: NewsIn
Articol citit de 2934 ori