Directorul general al FP va avea un salariu de 4.800 lei

Luni, 01 Martie 2010, ora 23:13
1431 citiri
Directorul general al FP va avea un salariu de 4.800 lei

Consiliul de Supraveghere (CS) al Fondului Proprietatea (FP) a aprobat luni solicitarea directorului general al Fondului de a i se reduce salariul la 4.800 de lei pe luna, fara a beneficia de salarii compensatorii sau bonusuri, fiind limitate sub acest nivel si remuneratiile membrilor CS.

"Incepand cu data de 1 martie 2010, indemnizatia directorului general al Fondului Proprietatea a fost stabilita la suma de 4.800 de lei. In afara acestui salariu, directorul general nu beneficiaza de niciun fel de alte venituri (salarii compensatorii, bonusuri de performanta).

S-a mai stabilit ca indemnizatia presedintelui Consiliului de supraveghere sa reprezinte 50% din salariul directorului general, iar cea a unui membru simplu sa fie in cuantum de 35% din aceeasi suma", se arata intr-un comunicat al FP.

In cadrul celei mai recente Adunari Generale a Actionarilor, directorul general al Fondului, Ionut Popescu, a cerut Consiliului de Supraveghere ca salariul sau sa fie redus la nivelul unui secretar de stat, respectiv 4.800 de lei.

Gratiela Iordache declarase public ca indemnizatia de la Consiliul de Supraveghere al FP nu depaseste 2.000 de euro (usor peste 8.000 de lei).

Consiliul de supraveghere al Fondului Proprietatea s-a intrunit luni, pentru prima oara, dupa alegerile din Adunarea Generala a Actionarilor. In cadrul intalnirii, Gratiela Iordache, secretar de stat in Ministerul Finantelor, a fost reconfirmata in functia de presedinte al Consiliului. 

#director, #general, #fondul, #proprietatea , #Fondul proprietatea