Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Guvernul se imprumuta cu 850 de milioane de lei pentru rambursarea beneficiarilor de fonduri UE

Guvernul se imprumuta cu 850 de milioane de lei pentru rambursarea beneficiarilor de fonduri UE


Guvernul a aprobat in sedinta de miercuri un imprumut de aproximativ 850 milioane de lei de la Trezoreria Statului, suma urmand sa fie pusa la dispozitia Autoritatilor de Management pentru plata beneficiarilor de fonduri europene, a informat Ministerul Fondurilor Europene.

"Guvernul Romaniei a aprobat un nou imprumut, in valoare de aproximativ 850 milioane de lei, suma care va fi utilizata pentru efectuarea de noi plati catre beneficiari. Resursele asigurate de Guvern pentru plata beneficiarilor reprezinta un sprijin consistent pentru continuarea proiectelor, cu efecte pozitive pentru economia nationala, dar si un impuls pentru accelerarea absorbtiei fondurilor UE", a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, potrivit unui comunicat.

Imprumutul va fi folosit pentru efectuarea de plati catre beneficiarii de fonduri contractate prin intermediul a patru programe: Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, Programul Operational Sectorial Mediu, Programul Operational Regional, respectiv Programul Operational Dezvoltarea Capacitatii Administrative.

Pentru plata facturilor depuse de beneficiarii Programului Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane si ai Programului Operational Sectorial Mediu au fost alocate fonduri in valoare de cate 300 milioane de lei. Pentru efectuarea de plati catre beneficiarii Programului Operational Regional a fost alocata suma de 230 de milioane de lei.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Agerpres
Articol citit de 1336 ori