Se dublează salariile unor bugetari: ”Vor fi recompensați strict pe măsura aportului pe care îl aduc”

15 Martie 2023 - Se dublează salariile unor bugetari: ”Vor fi recompensați strict pe măsura aportului pe care îl aduc”

Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri, 15 martie, printr-o hotărâre, Regulamentul-cadru în baza căruia se vor calcula majorările salariale aplicabile personalului din administraţie

Proiecte fonduri europene

Cresc salariile unor bugetari. Ce trebuie să facă angajații pentru a-și dubla veniturile

03 Martie 2023 - Cresc salariile unor bugetari. Ce trebuie să facă angajații pentru a-și dubla veniturile

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat vineri, 3 martie, legea de aprobare a Ordonanţei de Urgenţă 152/2022 care prevede o majorare salarială pentru personalul din instituţiile şi

Sporurile primarilor și viceprimarilor ar putea fi majorate cu 50%. Condiția pe care trebuie să o îndeplinească pentru a încasa banii în plus

30 Ianuarie 2023 - Sporurile primarilor și viceprimarilor ar putea fi majorate cu 50%. Condiția pe care trebuie să o îndeplinească pentru a încasa banii în plus

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a declarat luni, într-o intervenţie la Digi24, că ministerul său a propus majorarea sporurilor primarilor şi viceprimarilor care

Noi fonduri pentru proiectele destinare eficientizării consumului de energie. Anunțul lui Virgil Popescu

14 Decembrie 2022 - Noi fonduri pentru proiectele destinare eficientizării consumului de energie. Anunțul lui Virgil Popescu

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunțat miercuri, 14 decembrie, că a fost lansată a doua sesiune pentru obţinerea finanţării din PNRR pentru proiecte destinate sprijinirii investiţiilor

Investitie de 2,4 milioane de euro intr-un centru de dezvoltare a afacerilor, in Radauti

25 Iunie 2014 - Investitie de 2,4 milioane de euro intr-un centru de dezvoltare a afacerilor, in Radauti

Compania International Orient Expres Radauti intentioneaza sa construiasca un centru de dezvoltare a afacerilor, intr-un proiect cu finantare europeana.

Exemple de succes: Spitale, drumuri sau universitati care au alta "fata" datorita banilor de la UE

11 Octombrie 2013 - Exemple de succes: Spitale, drumuri sau universitati care au alta "fata" datorita banilor de la UE

Cei mai "ieftini" bani pentru dezvoltarea Romaniei sunt fondurile europene sustin deopotriva premierul Ponta si presedintele Traian Basescu. In ciuda voturilor de blam primite din partea

Parohia Varbila - restaurarea radacinilor

11 Iulie 2013 - Parohia Varbila - restaurarea radacinilor

Printre multe alte proiecte, Regio - Programul Operational Regional a finantat si proiectul "Restaurarea si punerea in valoare a Ansamblului Medieval al fostei Manastiri Varbila".

De ce esueaza proiectele europene in Romania

01 Octombrie 2012 - De ce esueaza proiectele europene in Romania

Una dintre principalele cauze ale esecului proiectelor cu finantari europene este atentia redusa acordata de beneficiar implementarii si monitorizarii proiectului, aceste etape fiind privite ca

Guvernul are 60 de proiecte prioritare, de 7 miliarde de euro

02 Noiembrie 2011 - Guvernul are 60 de proiecte prioritare, de 7 miliarde de euro

Guvernul a stabilit 60 de proiecte prioritare, finantate din bani europeni, ale caror lucrari ar trebui sa inainteze cu cel putin 5 - 10 la suta pana la sfarsitul anului viitor.

Alexandria ar trebui sa aiba iluminat ca la Paris in trei luni

19 Septembrie 2011 - Alexandria ar trebui sa aiba iluminat ca la Paris in trei luni

Desi in urma cu un an Primaria Alexandria a semnat contractul de finantare pentru trei proiecte cu fonduri europene in valoare de peste 36 milioane de lei, autoritatile locale nu au miscat nici un

Romania a atras doar 10% din cele 30 de miliarde de euro oferite de UE

16 Decembrie 2010 - Romania a atras doar 10% din cele 30 de miliarde de euro oferite de UE

Romania mai are doar trei ani la dispozitie pentru a absorbi fonduri europene in valoare de 30 de miliarde de euro. Sumele atrase de beneficiari sunt, insa, foarte mici, desi a trecut mai mult de

PNL cere Comisiei Europene sa verifice fondurile europene din Romania (Video)

12 Iunie 2010 - PNL cere Comisiei Europene sa verifice fondurile europene din Romania (Video)

Ramona Manescu, europarlamentar PNL si membra a Comisiei pentru dezvoltare regionala din Parlamentul European, i-a cerut comisarului european pentru politica regionala Johannes Hahn sa verifice cum

Termenul de depunere a proiectelor pentru bani UE, prelungit

26 Octombrie 2009 - Termenul de depunere a proiectelor pentru bani UE, prelungit

Termenul pana la care firmele din Romania pot depunde proiecte pentru atragerea fondurilor nerambursabile a fost prelungit pana la 31 martie 2010.

Top 3 știri din presa centrală

Xiaomi a lansat pe piața din România noua tabletă Xiaomi Pad 6S Pro 12.4. Cu ce specificații vine
Xiaomi a lansat pe piața din România noua tabletă Xiaomi Pad 6S Pro 12.4, un dispozitiv care promite un display excepțional și care este...

Exploatarea sezonierilor români în Europa: "Este o loterie / Contractul este acolo doar ca să nu zici că nu-l ai"
În toată Europa, munca agricolă este dependentă de migrație. Încă dinainte de aderarea la Uniunea Europeană, sezonierii români mergeau la...

De ce legea păcănelelor nu poate avea un impact real: ”E nevoie de o mai bună reglementare a jucătorilor”
În 2022, piața de jocuri de noroc din țara noastră era considerată ca având cea mai mare rată de creștere din Europa de Est, mai ales în...
  1. Fostă mare gimnastă a României, acuzată de trădare de țară: ”Tu chiar atâta nesimțire poți să ai? Te scarpini în timpul imnului...”
  2. Artistul care făcea senzație a ajuns să cerșească, la 86 de ani: ”Nu mai am niciun dinte în gură”
  3. Codul bunelor maniere la casa de marcat. "Eu deja îmi puneam produsele pe bandă și am rămas blocat. Sunt eu cretin?"
  4. Britanicii dezvăluie din satelit mișcarea Rusiei: Schimbare majoră a lui Putin în Marea Neagră, lângă România
  5. Lupta cu drone din Ucraina a început să dea o lovitură mortală unuia dintre cele mai puternice simboluri ale puterii militare americane
  6. O țară, cea mai mare creștere a înarmărilor din lume: Depășește SUA, Rusia, China, Marea Britanie și Germania
  7. Femeie reținută după ce a găsit o poşetă cu bani, acte şi două telefoane. Ce a făcut la scurt timp
  8. Ucraina nu ascultă de avertismentul SUA: Mutarea Kievului care îi înfurie pe Putin și Washingtonul
  9. Întâmplările de coșmar ale românilor care și-au construit case: "Unul mi-a cerut 300.000 de euro manoperă"/ "Mie mi-au furat până și adezivul pentru gresie"
  10. Imagini ale vehiculelor blindate Bradley care așteaptă la granița Ucrainei. Ajutorul SUA, în semnătura lui Joe Biden VIDEO