Teodorovici: Romania cere CE realocarea a 350 milioane euro pentru lucrari la spitale, scoli si drumuri

Joi, 07 Noiembrie 2013, ora 15:45
1744 citiri
Teodorovici: Romania cere CE realocarea a 350 milioane euro pentru lucrari la spitale, scoli si drumuri
Sursa foto: Qmagazine.ro

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a declarat joi, la Sibiu, ca Romania solicita aprobarea Comisiei Europene pentru realocarea a 350 de milioane de euro de la programele operationale de Mediu si Transport, pentru proiecte pe Programul Operational Regional (POR) privind finalizarea de spitale, scoli si drumuri judetene neterminate.

"Cel mai important lucru poate de astazi de la reuniunea Comitetului de Monitorizare pentru Programul Operational Regional a fost decizia de realocare de fonduri de la alte programe operationale, de la Mediu si de la Transport. E vorba de o suma de 350 de milioane de euro. Suma care am spus noi si am propus Comisiei Europene sa mearga direct catre zona de spitale, scoli si drumuri judetene. O suma destul de importanta", a declarat ministrul Fondurilor Europene.

Acesta participa, alaturi de Koen Delanghe, manager de programe DG Regio, dar si alti reprezentanti ai ministerelor, consiliilor judetene, primariilor, la reuniunea Comitetului de Monitorizare al POR, care se desfasoara joi si vineri la Sibiu.

Daca Romania primeste aprobarea Comisiei Europene, atunci cei mai multi bani vor fi realocati terminarii lucrarilor la scoli, si anume 230 de milioane de euro, alti 87 de milioane de euro pentru finalizarea drumurilor judetene si 33 de milioane de euro pentru spitale, a detaliat Teodorovici.

"Va dau un exemplu la partea de scoli. Din ce spuneau colegii acum la prezentare, peste 1.500 de scoli deschise, de santiere deschise, la Ministerul Educatiei, ca si evidenta. Dar sunt si alte astfel de scoli incepute la nivel local si care nu apar in aceasta evidenta la nivel central.

Sunt foarte multe santiere deschise, tocmai asta este si obligatia noastra, sa punem cu precadere aceste sume in aceste zone, unde santierele sunt deschise, contractele nu sunt terminate si unde efectiv, lucrarile se degradeaza si toata lumea pierde daca nu sunt inca finalizate", a mentionat ministrul Fondurilor Europene.

In ceea ce priveste drumurile, ministrul Eugen Teodorovici a spus ca "Romania are din pacate, fata de UE, o treime din media europeana, ca si densitate de drumuri".

El a subliniat ca realocarea de bani nu inseamna ca se iau bani de la unele proiecte si se dau altora. "Nu inseamna ca am luat de la celelalte doua programe operationale, am facut doar o reasezare de sume astfel incat la final de 2015, sa nu pierdem, daca eventual acele proiecte nu merg foarte bine, sa nu pierdem bani fata de Comisia Europeana", a explicat ministrul Eugen Teodorovici.

Potrivit acestuia, e important ca aprobarea realocarii sa fie data de Comisia Europeana pana la finalul anului, 2013 fiind ultimul an cand se pot face realocari intre programele operationale, potrivit regulamentelor valabile pentru toate statele membre.

Teodorovici a evidentiat ca prin realocarea celor 350 de milioane de euro este favorizata si cresterea nivelului de absorbtie, in conditiile in care POR "sta cel mai bine la absorbtie, are peste 44 % rata de absorbtie".

"Este foarte important ca aceste sume se duc pe proiecte incepute, dar fara finantare, deci oprite pentru motivul lipsei de finantare, astfel incat noi sa inchidem cat mai multe din santierele deschise la nivel local", a punctat Teodorovici, adaugand ca Romania are deja proiecte aprobate, dar fara finantare europeana, in valoare de doua miliarde de euro.

Potrivit ministrului, toate aceste proiecte care au ramas fara finantare trebuie translatate, trebuie incepute in urmatorul cadru financiar 2014-2020, astfel incat din primul an Romania sa aiba un nivel de absorbtie ridicat.

"Noi putem si fiecare stat membru de fapt, poate sa inceapa inainte sa aiba acordul de parteneriat si programul operational aprobat la nivel de Comisie, poate sa inceapa finantarea urmatoarelor proiecte, chiar neavand aceste programe aprobate. Dar numai de la 1 ianuarie 2014. Desigur, exista un risc, ca in cazul in care Comisia Europeana nu e de acord cu acele proiecte, acele finantari sa-ti ramana pe bugetul de stat, ducandu-se in partea de deficit. Dar trebuie sa incepem o astfel de abordare, pentru ca stim de acum ce vom finanta pe urmatorul cadru financiar, tot drumuri, scoli, spitale, ceea ce Romania are nevoie", a mai aratat Teodorovici.

Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă, Directorul Financiar al ONE United Properties, a participat la cea de-a treia ediție a Quarterly Report, din 6 martie, eveniment marca Ziare.com, alături de partenerul principal...
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Peste 80 din cei 186 de angajaţi ai combinatului de alumină Alum SA din Tulcea vor rămâne fără locuri de muncă, începând de luni, a anunţat, joi, 28 martie, subprefectul judeţului...
#fonduri europene romania, #realocare fonduri europene Romania, #proiecte por, #realocare POS Transport , #Programe operationale