Suspendarea POSDRU, lovitura pentru bugetul de stat. Cat pierde Romania

Marti, 22 Mai 2012, ora 09:10
2731 citiri
Suspendarea POSDRU, lovitura pentru bugetul de stat. Cat pierde Romania

Bugetul statului pentru anul 2012 va fi afectat de suspendarea Programului Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), decizie pe care Comisia Europeana probabil ca o va lua in cursul zilelor urmatoare, pentru a doua oara in acest an.

Intr-un astfel de context, tinta ratei de absorbtie de sase miliarde de euro, pe baza careia este construit bugetul, devine una imposibila.

Prim-ministrul Victor Ponta a anuntat luni ca POSDRU va fi cel mai probabil suspendat in cursul zilelor urmatoare de catre Comisia Europeana, in urma a doua misiuni de audit care au scos la suprafata "probleme grave de sistem".

"S-au constatat grave probleme de sistem, privind evaluarea proiectelor, procentajele de risc adoptate si sistemul informatic. Este vorba despre programe in care foarte multe persoane au incasat salarii intre 3.500 si peste 10.000 euro lunar. Toata lumea a luat bani de la POSDRU fara control", a declarat prim-ministrul Victor Ponta.

In cazul in care Comisia Europeana va trimite o scrisoare oficiala prin care va anunta suspendarea programului, Romania risca sa piarda pana la 100 milioane de euro in 2012 si 1,1 miliarde euro in 2013.

Timp scurt pentru a face curat la AM POSDRU

Miza guvernului ramane in momentul de fata limitarea pierderilor. Astfel, guvernul are timp pana la sfarsitul anului sa remedieze problemele. Cu cat va dura mai mult acest proces, cu atat Romania va pierde mai multi bani.

"Speram sa fie mai devreme, nu numai ca sa atragem fonduri cat mai multe, dar sa evitam o dezangajare, o pierdere de fonduri comunitare pe program. Sper ca modificarile pe care le vom face si care vor fi de substanta, sa nu conduca la o reacreditare a institutiei", a declarat ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, pentru Business24.

Cu toate acestea, analistii economici sustin ca obiectivul nu este deloc unul facil, avand in vedere gravitatea situatiei:

"Greu de spus daca este realizabil pentru ca inca nu stim ce a scos in evidenta auditul: am aflat deja ca exista suspiciune de deturnare de fonduri, oameni ce nu aveau dreptul sa lucreze, salarizari prea mari, depinde cat de grava este situatia", a declarat Mircea Cosea pentru Business24.

Analistul spune ca guvernul va fi nevoit sa sa procedeze la o schimbare radicala a staff-ului care lucreaza in agentiile de management, sa ia masuri de penalizare, pe baza unui plan de actiune pregatit de Leonard Orban si prezentat la Bruxelles.

In cazul in care acest plan da gres, guvernul va fi nevoit sa reacrediteze institutia, o solutie radicala, ce ar presupune si pierderea sumei de 1,1 miliarde euro alocati pentru 2013 si redeschiderea programului abia in 2014.

Suspendarea POSDRU, lovitura pentru bugetul de stat

Suspendarea POSDRU ar reprezenta o lovitura pentru bugetul de stat, construit pe baza tinte ratei de absorbtie de sase miliarde euro in 2012.

"Orice fel de suspendare in masura in care impiedica intrarea unor sume in tara are o influenta asupra bugetului. Nu putem estima in momentul de fata cat va dura aceasta suspendare, pentru ca inca nu ne-a venit scrisoarea oficiala", a declarat Leonard Orban pentru Business24.

La sfarsitul lunii aprilie, alocarile pentru programul POSDRU se ridficau la 3,47 miliarde euro, fiind unul dintre cele mai solicitate programe, cu peste 10 mii de proiecte depuse, in valoare de 43 miliarde de lei.

Pana la sfarsitul lunii aprilie, 3000 de proiecte fusesera aprobate, in valoare de 16 miliarde de lei. Dintre acestea, decizie de finantare au primit aproape 2.500 de proiecte, in valoare de 15,3 miliarde lei. Pana la sfarsitul lunii aprilie, se facusera plati in valoare de 4,78 miliarde lei, valoarea sumelor rambursate fiind de 190,3 milioane de lei, ceea ce inseamna o rata de absorbtie de 5,48%, potrivit situatiei prezentate la sfarsitul lunii aprilie de Autoritatea de Management a POSDRU.

POSDRU a mai fost suspendat o data in acest an. Comisia Europeana a decis, in 21 februarie, intreruperea rambursarilor pentru declaratiile de cheltuieli din cadrul POSDRU, masura putand fi mentinuta cel mult sase luni. Ulterior insa, Comisia Europeana a anuntat decizia de reluare a platilor pentru POSDRU, hotarare care se bazeaza pe progresele inregistrate in implementarea programului, ce au fost reflectate in raportul Autoritatii romane de Audit transmis CE in 5 martie.

Noutăți despre lansarea smartphone-ului Pixel 8a: prețuri și specificații dezvăluite
Noutăți despre lansarea smartphone-ului Pixel 8a: prețuri și specificații dezvăluite
Cu ocazia conferinței Google I/O 2024, noua versiune a smartphone-ului Pixel, modelul 8a, face deja valuri înainte de lansarea oficială, datorită unei prezentări video neoficiale care...
Polestar Phone, primul smartphone dedicat posesorilor de mașini electrice? Ce știe să facă
Polestar Phone, primul smartphone dedicat posesorilor de mașini electrice? Ce știe să facă
Polestar, producătorul suedez de mașini electrice, a intrat pe piața dispozitivelor mobile lansând Polestar Phone, un smartphone conceput special pentru posesorii de mașini electrice....
#suspendarea POSDRU, #POSDRU bugetul de stat, #probleme POSDRU, #Ponta POSDRU, #Orban POSDRU , #Programe operationale