Ungaria vrea sa lanseze o emisiune de eurobonduri pe cinci ani, anunta ministerul finantelor

Joi, 16 Iulie 2009, ora 14:43
1348 citiri
Ungaria vrea sa lanseze o emisiune de eurobonduri pe cinci ani, anunta ministerul finantelor

Guvernul Ungariei a desemnat bancile Citigroup si ING pentru lansarea unei emisiuni de eurobonduri cu scadenta la cinci ani, a anuntat joi ministerul de finante al statului ungar, relateaza Reuters, citat de NewsIn.

Actiunea guvernului este catalogata drept un test pentru a demonstra daca Ungaria se poate descurca fara ajutor international de urgenta si ar urma sa indice daca investitorii straini sunt pregatiti sa reintre pe piata din Europa Centrala, afectata de criza globala, in contextul in care increderea se imbunatateste peste tot in lume.

Analistii privesc cu optimism intoarcerea Ungariei pe pietele internationale dupa o absenta de un an, dar pretul, momentul potrivit si marimea actiunii necesita un echilibru perfect.

"Castigurile vor fi folosite pentru finantari generale", a anuntat ministerul finantelor, fara a specifica suma exacta implicata.

Ungaria, care a avut nevoie de un pachet de ajutor de 25,1 miliarde dolari din partea Fondului Monetar International (FMI) in octombrie 2008, pentru evitarea unui colaps financiar, nu s-a adresat pietelor internationale pentru un nou sprijin din primul semestru al anului trecut.

"Pietele par sa ceara momentan acest fel de eurobonduri, deci actiunea guvernului pare potrivita", a declarat Peter Attard Montalto, economist pe piete emergente in cadrul companiei Nomura International.

La inceputul lunii, ministrul finantelor Peter Oszko a spus ca Ungaria vrea sa lanseze o emisiune de eurobonduri pana la finele lui septembrie, in contextul in care isi reindreapta atentia catre acest sector si vrea sa profite de pe urma cresterii increderii investitorilor in politicile guvernamentale.

Economia Ungariei s-a comprimat cu o rata anuala de 6,7% in primul trimestru, peste estimarile preliminare care indicau o scadere a produsului intern brut (PIB) cu 6,4%.

Astfel, economia Ungariei s-a comprimat cu cea mai mare rata din 1996, cand datele trimestriale au inceput sa fie publicate. 

#eurobonduri, # Ungaria, # FMI, # investitori , #stiri FMI