Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Soarta bugetarilor, a pensionarilor si a leului atarna de vizita FMI

Soarta bugetarilor, a pensionarilor si a leului atarna de vizita FMI

Stabilitatea leului, reluarea creditarii si plata salariilor si a pensiilor depind de vizita Fondului Monetar International in Bucuresti, delegatia institutiei urmand sa stabileasca daca Romania merita sa primeasca cea de-a treia transa a imprumutului, de 1,5 miliarde de euro.

Din acesti bani, 750 de milioane de euro ar urma sa ia drumul Bancii Nationale a Romaniei, urmand a fi utilizati pentru sustinerea leului la un nivel sanatos pentru economia tarii, dar si pentru a reporni creditarea, una dintre marile problemele ale mediului de afaceri, in acest moment.

Cealalta jumatate din suma de la FMI, ar trebui folosita de Ministerul de Finante pentru a acoperi deficitul bugetar, inclusiv plata salariilor bugetarilor si a pensiilor.

In timpul vizitei din Bucuresti, intre 28 octombrie - 9 noiembrie, oficialii FMI vor fi insotiti si de cei ai Uniunii Europene si Bancii Mondiale.

De altfel, in urma vizitiei, urmeaza a se determina si daca Romania va primi si imprumutul de 1 miliard de euro, din partea Comisiei Europene.

"Misiunea FMI va evalua evolutia economica recenta a tarii si va discuta cu autoritatile economice despre obiectivele pentru anul viitor, dar si despre masurile si reformele structurale de care este nevoie pentru a atinge aceste obiective", declara Jeffrey Franks, seful misiunii FMI in Romania, inainte de vizita.

FMI vrea sa vada bugetul pe 2010


Desi institutia financiara internationala a fost de acord sa evalueze performantele Romaniei pe baza datelor de la 30 septembrie, una dintre conditii este realizarea unui proiect de buget pentru anul viitor.

Astfel, in afara de intalnirilor cu Mugur Isarescu, guvernatorul Bancii Nationale, si Gheorghe Pogea, ministrul propus pentru Finante, delegatia comuna a celor trei institutii se vor intalni si cu reprezentantii celor trei mari partide din Romania, PSD, PNL si PD-L.

Comisia Europeana a avertizat deja ca urmatoarea transa programata pentru ultimul trimestru din acest an nu va putea fi platita decat dupa ce bugetul pentru 2010 va fi aprobat si daca acesta va include reducerile de cheltuieli bugetare cerute si programul de reforma.

Deocamdata, Romania a reusit sa se incadreze, in mare parte, in parametri impusi de FMI, avand un deficit bugetar de 5,1 procente din produsul intern brut, sub nivelul negociat, de 5,4 procente din PIB.

Pentru sfarsitul acestui an, Romania trebuie sa se respecte deficitul bugetar de 7,3% din PIB, urmand ca, anul viitor, acesta sa scada pana la 5,9%.

Printre conditiile impuse de FMI se numara si aprobarea legii pensiilor, a salarizarii si cea a responsabilitatii fiscale.

 

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 1237 ori
Citeste mai multe desprebugetari fmi pensionari soarta vizita