Presa din Grecia sustine ca deficitul ar fi depasit estimarea oficiala de 12,7% din PIB in 2009

Miercuri, 07 Aprilie 2010, ora 15:17
1017 citiri
Presa din Grecia sustine ca deficitul ar fi depasit estimarea oficiala de 12,7% din PIB in 2009

Deficitul bugetar al Greciei din 2009 ar urma sa fie revizuit in crestere cu circa un punct procentual de la nivelul estimat anterior, scrie miercuri presa economica din Grecia, in prima zi a misiunii Fondului Monetar International (FMI) in aceasta tara, scrie AFP, informeaza NewsIn.

Chiar daca guvernul grec estimeaza in prezent un deficit de 12,7% din produsul intern brut (PIB) in 2009, nivelul ar putea ajunge la 13,5%, potrivit editiei online a cotidianului Imerisia, sau chiar la 14,2-14,3% din PIB, potrivit cotidianului Naftemboriki.

Potrivit Imerisia, cifra definitiva va fi publicata de Eurostat pe 22 aprilie.

In cadrul unui interviu acordat marti, ministrul grec de finante, Georges Papaconstantinou, a recunoscut ca ar putea exista o revizuire semnificativa a deficitului bugetar din 2009, insa ca cifra finala nu ar trebui sa afecteze previziunile pentru 2010.

In acest an, guvernul grec vrea sa reduca deficitul cu patru puncte procentuale, la 8,7% din PIB.

Expertii Fondului Monetar International (FMI), sositi miercuri la Atena, au inceput discutiile cu ministrul grec de finante, in incercarea de a ajuta guvernul sa puna in aplicare o serie de reduceri bugetare masive. 

#deficit, # grecia, # masuri , #stiri FMI