Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

ONU avertizeaza in legatura cu masurile de austeritate

ONU avertizeaza in legatura cu masurile de austeritate

ONU avertizeaza in legatura cu masurile de austeritate si de reducere a deficitelor bugetare in lume, subliniind ca diferenta dintre tarile bogate si economiile in dezvoltare se accentueaza in defavoarea primelor. 

Raportul pentru anul 2011 al Conferintei Natiunilor Unite pentru Comert si Dezvoltare (CNUCED) confirma o incetinire a cresterii economice in cele mai dezvoltate tari, relateaza NewsIn.

Dupa o crestere clara in 2010 a economiei mondiale cu 4%, anul aceasta este estimata in medie la 3%.


"Este din ce in ce mai mult o recuperare cu doua viteze", a explicat Alfredo Calagno, economist al CNUCED, care estimeaza o crestere de 6% pentru economiile emergente, fata de 1,5% - 2% in lumea dezvoltata.


Dinamica economiilor emergente tine in primul rand de cererea interna, stimulata de cresterea salariilor reale.


Asia de est, de sud si de sud-est inregistreaza in continuare cele mai mari rate de crestere - de peste 7% - in pofida conditiilor monetare cele mai stricte.


In America Latina, motoarele sunt consumul si investitiile, ce permit o crestere de 5%, potrivit estimarilor ONU.


"La polul opus, elemente ale cresterii economice din 2010 - refacerea stocurilor si politici de relansare bugetara,a - nu mai ajuta economiile dezvoltate", adauga expertul.


"Se stie ca sectorul privat nu a preluat deocamdata controlul de la sectorul public, pentru ca rata somajului ramane mare, iar salariile stagneaza.


In plus, bancile, care sunt in proces de recapitalizare, nu mai acorda credite", a adaugat el.


Astfel, Natiunile Unite avertizeaza in legatura cu efectele adverse ale politicilor de austeritate, ce alimenteaza "riscul unei stagnari de durata a PIB-ului si chiar al unei recesiuni".


"Ne ocupam de consecintele crizei si nu de cauzele sale. Nu trebuie sa uitam faptul ca radacinile problemei se afla in sectorul financiar", a subliniat Calagno.


Faptul ca deficitele publice au explodat dupa criza are la baza miliardele injectate in salvarea bancilor.


CNUCED merge chiar mai departe decat FMI, care incepe sa transmita semnale de alarma in legatura cu masurile excesive de economisire, pledand pentru politici de relansare tintite.


"Cel mai bun mijloc pentru a reduce datoria este stimularea cresterii, mizand pe cheltuieli mai degraba decat pe impozite", afirma Calagni.


Politicile trebuie coordonate la nivel regional si trebuie privilegiate cheltuieile care injecteaza putere de cumparare asupra veniturilor mici, precum si investitiile in cercetare si infratructura.


Expertul precizeaza si ca pietele financiare "se vor linisti prin crestere economica, nu prin exces de masuri de austeritate".


"Guvernele trebuie sa se dedice oferirii de incredere din nou consumatorilor", a adaugat el.


CNUCED cere si o reforma financiara globala, deoarece eforturile facute pana acum nu sunt suficiente. 



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1167 ori