Misiunea CE, FMI si BCE in Grecia va recomanda plata transei

Miercuri, 05 Octombrie 2011, ora 15:48
1035 citiri
Misiunea CE, FMI si BCE in Grecia va recomanda plata transei

Misiunea din partea Comisiei Europene, FMI si Bancii Centrale Europene in Grecia va recomanda, cel mai probabil, eliberarea urmatoarei transe din imprumutul extern pentru statul elen, insa guvernul nu trebuie "sa se culce pe-o ureche", ci sa continue implementarea reformelor. 

"Facem progrese, insa lent. Principalul motiv este ca au nevoie de mai mult timp.

Pana acum, nu am inchis negocierile pe niciunul dintre capitole", a declarat pentru Reuters o sursa apropiata misiunii institutiilor financiare internationale, scrie Mediafax.

Intrebat daca exista vreo sansa ca transa de 8 miliarde euro, a sasea din programul de finantare convenit in mai 2010 cu Grecia, sa nu fie eliberata, oficialul a afirmat: "Exista intotdeauna un risc, dar cred ca, in final, vom reusi".

Negocierile dintre guvernul elen si inspectorii UE, FMI si BCE au fost suspendate la inceputul lunii septembrie din cauza neintelegrilor privind deficitul bugetar si au fost reluate saptamana trecuta. Cele doua parti au facut progrese in privinta reformelor structurale si proiectului de buget pentru 2012, a aratat sursa citata.

"Facem progrese in privinta reformelor structurale. Inca nu am incheiat discutiile pe partea fiscala. Exista progrese bune si pentru 2012, dar nu am discutat inca pentru 2013 si 2014", a spus oficialul.

El a adaugat ca Grecia intarzie pe partea de privatizari convenite cu UE si FMI din cauza procesului prelungit de infiintare a fondului care trebuie sa gestioneze vanzarile de active.

Institutiile financiare internationale au incurajat in repetate randuri consolidarea sectorului bancar elen, iar oficialul citat a afirmat ca, dupa anuntarea fuziunii dintre Alpha Bank si Eurobank, spera sa mai vada astfel de initiative.

"Speram ca vor fi mai multe (fuziuni si achizitii, n.r.), atat locale cat si internationale", a declarat sursa citata.

Oficialul nu a putut preciza cand se va incheia misiunea inspectorilor internationali la Atena.

Ministrii Finantelor din zona euro au amanat luni plata transei pana la mijlocul lunii noiembrie, in asteptarea unor noi raportari din partea reprezentantilor aflati in Grecia. 

#transa grecia, # fmi in grecia, # imprumut grecia , #stiri FMI