Ministrii de Finante din UE cauta noi masuri de stimulare a cresterii economice

Luni, 03 Octombrie 2011, ora 10:17
928 citiri
Ministrii de Finante din UE cauta noi masuri de stimulare a cresterii economice

Ministrii de Finante din UE vor discuta marti daca statele membre cu o situatie mai solida a finantelor publice pot adopta masuri pentru stimularea economiei in spatiul comunitar, potrivit Mediafax.

Dezbaterea ar putea marca o schimbare a politicii adoptate in octombrie 2009, de a cere tarilor UE sa inceapa sa-si reduca deficitele in 2011. Intrucat cresterea economica postcriza este mult mai lenta decat se anticipa, UE se afla sub presiune din partea FMI si a Statelor Unite pentru a lua in calcul noi masuri de sprijinire a economiei.

Comisia Europeana a cerut discutarea acestui subiect la reuniunea de marti, au afirmat diplomati europeni. Astfel, tarile care nu incalca limita de 3% pentru deficit bugetar ar putea permite unor programe guvernamentale sa opereze fara restrictii.

Asta inseamna ca tarile cu cea mai solida situatie financiar, Germania, Olanda, Suedia, Finlanda si Luxemburg, ar putea avea surplusuri bugetare mai mici sau deficite mai mari decat se anticipa, au adaugat oficialii citati.

"Exista tari pentru care consolidarea fiscala nu este la fel de utila precum pentru altii", a spus un diplomat.

Unele tari, precum Italia, se tem insa ca dezbaterea ar putea determina pietele financiare sa se indoiasca de angajamentul statelor mai slabe financiar din UE de a-si reduce deficitele, a spus o alta sursa apropiata discutiilor.

Planul, daca ar fi adoptat de tarile cu finante solide, nu ar avea un impact prea mare asupra economiei, avand in vedere ca majoritatea guvernelor din spatiul comunitar isi reduc deficitele bugetare in acest an si vor continua si in 2012.

Ministrii de Finante din zona euro, care se vor intalni luni, vor analiza masuri de austeritate propuse de Grecia pentru acordarea urmatoarei transe de ajutor financiar extern. In mare, FMI si zona euro considera ca noile masuri propuse sunt multumitoare, insa exercita presiuni asupra guvernului de la Atena pentru deschiderea sectorului serviciilor, a spus un oficial european.

Avertisment al experților. Se va declanșa criza mondială, Armageddonul financiar: Cine o provoacă
Avertisment al experților. Se va declanșa criza mondială, Armageddonul financiar: Cine o provoacă
Lumea este astăzi un loc mai periculos decât în orice etapă de după Războiul Rece, totuși piețele sunt o imagine a unei nepreocupări nesuficiente, care se limitează la automulțumire, cu...
#criza, #criza economica, #criza financiara, #criza globala, #crestere economica , #stiri FMI