Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Leul are nevoie de un proiect de buget credibil

Leul are nevoie de un proiect de buget credibil
Deprecierea leului, ajunsa la un nivel istoric fata de euro, ar putea continua, in conditiile in care Guvernul nu vine cu un proiect de buget plauzibil. De asemenea, unacord cu FMI sau BCE este din ce in ce mai important pentru
restabilirea increderii in politicile economice aplicate in Romania.



Printre principalele efecte negative ale deprecierii leului se disting
cresterea ratelor la imprumuturile in valuta, a preturilor pentru
bunurile importate si scumpirea serviciilor care au costuri calculate
in valuta, precum cele de telecomunicatii.



In 2008, leul s-a depreciat cu 10,35% fata de anul anterior, pana la un curs mediu de 3,6827 lei/euro.
Efectul este dramatic pentru persoanele sau firmele care au contractat
credite in vara lui 2007, cand leul s-a apreciat pana la un varf de
aproximativ 3,1 lei/euro.



Pentru banci, deprecierea leului accelereaza deteriorarea portofoliilor
de credite in valuta si duce la constituirea de provizioane de risc mai
mari, care macina profitul, mai ales in cazul bancilor mici.



Exportatorii, care in conditii normale, de avant economic, ar fi fost
favorizati de intarirea euro , nu au niciun beneficiu in conditiile de
fata, deoarece exporturile au intrat in recesiune in luna noiembrie a
anului trecut, iar prognozele sunt de adancire brutala a scaderilor pe
acest segment in urmatoarele luni.



Singurii care pot castiga din intarirea euro sunt speculatorii din
piata valutara, in cazul in care anticipeaza corect un eventual nivel
maxim al cursului de schimb.



"Anuntul ca deficitul bugetar a depasit 5% din produsul intern brut
(PIB) anul trecut, calculat dupa standarde europene, a venit ca un soc,
in conditiile in care, cu cateva luni inainte, se vorbea de maximum
3,5% din PIB",
a declarat, pentru NewsIn, directorul de cercetare in cadrul Grupului de Economie Aplicata (GEA), Laurian Lungu (foto).



El considera ca, in acest context, s-a format "o tendinta de a fugi
catre euro, iar in conditiile in care cererea de valuta este foarte
mare, si eventualele interventii ale BNR pentru a sustine leul ar avea
un efect limitat".



Lungu a adaugat ca, in plus, cererea de valuta este alimentata si de reorientarea populatiei dinspre economisirea in lei catre acumularea in euro,
pe fondul asteptarilor ca deprecierea monedei nationale va continua. El
crede ca un acord FMI ar aduce mai multa credibilitate Romaniei pe plan
extern.



O delegatie a FMI va veni in Romania , in a doua parte a acestei luni,
dar reprezentantii institutiei sustin ca intalnirile cu autoritatile
romane sunt "de rutina", iar un eventual pas catre discutarea unui
acord trebuie facut de Guvern.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1175 ori