Lagarde cere masuri ferme pentru a evita o "faza periculoasa" a economiei

Vineri, 09 Septembrie 2011, ora 16:05
1132 citiri
Lagarde cere masuri ferme pentru a evita o "faza periculoasa" a economiei

Autoritatile din economiile avansate ar trebui sa foloseasca toate instrumentele necesare pentru a stimula cresterea economica, a declarat, vineri, directorul general al fondului Monetar International (FMI), Christine Lagarde. , conform Mediafax.

Lagarde a cerut, intr-un discurs sustinut la Londra, actiuni ferme pentru a depasi o "faza noua si periculoasa" a economiei mondiale. Directorul Fondului a apreciat planul de 447 de milioane de dolari anuntat de presedintia americana pentru stimularea economiei si a pietei muncii.

Tarile care se confrunta cu presiuni din partea pietelor financiare trebuie sa continue procesul de consolidare fiscala, in timp ce in restul statelor astfel de masuri ar putea fi introduse mai lent.

Factorii de decizie din domeniul economic trebuie sa actioneze "urgent si hotarat" pentru a sprijini economia mondiala, a adaugat oficialul.

"Autoritatile trebuie sa fie pregatite, in functie de necesitati, sa ia mai multe masuri pentru a sustine recuperarea, inclusiv prin masuri neconventionale", a spus Lagarde.

Pietele financiare urmaresc cu atentie bancile centrale
pentru indicii ca ar pregati noi masuri de stimulare a economiei.

Grupul Morgan Stanley a speculat, intr-o nota de cercetare publicata inainte de o reuniune G7 programata pentru vineri, ca bancile centrale ar putea anunta un pachet coordonat de masuri de relaxare monetara.

Deciziile de joi ale Bancii Angliei si Bancii Centrale Europene de a mentine dobanzile cheie au accentuat pesimismul din Europa, insa niciuna nu a indicat ca astfel masuri de relaxare sunt iminente.

Wall Street a inchis in scadere puternica joi, dupa ce presedintele Rezervei Federale, Ben Bernanke, nu a oferit indicii referitore la noi masuri de stimulare intr-un discurs urmarit cu atentie de pietele financiare.

Lagarde se va alatura, vineri, ministrilor de Finante si sefilor bancilor centrale din G7 la o reuniune organizata la Marseilles.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#lagarde, #fmi economie mondiala, #autoritati fmi, #criza , #stiri FMI