Iata-i pe cei mai periculosi doi economisti din lume

America a decis. In ciuda faptului ca rata somajului a depasit 9% si cresterea PIB-ului este de sub 2%, guvernul se va concentra pe reducerea cheltuielilor si nu pe stimularea economiei. In spatele strategiei guvernului american, stau economistii Carmen Reinhart si Ken Rogoff, considerati deja de colegii de breasla ca fiind pericol public.

Cu toate ca noua intelegere privind deficitul nu include masuri de austeritate extreme, conteaza directia si prioritatile guvernului. Iar stimularea economiei nu este prioritara.

Republicanii de la Washington nu cred ca ar trebui sa aleaga intre taierea cheltuielilor si stimularea economiei. O motivare a primei masuri este ca va duce la cresterea numarului de locuri de munca deoarece sporeste increderea sectorului privat.

Si pentru a convinge masele ca aceasta este decizia corecta, acesti politicieni s-au "inarmat" cu doi economisti de calibru: Carmen Reinhart, de la Universitatea din Maryland, si Ken Rogoff, de la Harvard.

Cei doi au spus de nenumarate ori, in ultimii ani, ca datoriile publice mari duc la scaderea cresterii PIB-ului.

Acestia sustin ideea ca un raport datorie/ PIB de 90% reprezinta un punct critic, iar depasirea acestuia duce la scaderea cresterii economice.

Aceste argumente sunt incluse in cartea "De data aceasta este diferit" (This Time It's Different), care a facut deja senzatie.

Cresterea datoriilor nu poate fi un lucru bun, asa ca ideile celor doi par rezonabile.

Logica lui Reingoff nu a fost implementata doar in SUA, ci reprezinta deja miezul strategiei Fondului Monetar International (FMI).

Unor state precum Grecia li s-a cerut sa ia masuri de austeritate pentru a reduce deficitul si a deveni prospere. In schimb, acestea au sfarsit atat cu deficite mai mari, cat si cu o economie mai slaba.

Robert Shiller, un economist american, academician si autor al unor best-sellere, are cateva argumente care demonteaza teoriile lui Reinhart si Rogoff.

Acesta spune ca daca datoriile depasesc 100% din PIB, nu inseamna ca statul respectiv devine automat insolvent.

Pana la urma, datoria, care este masurata in unitati monetare, si PIB-ul, care este masurat in unitati monetare per unitati de timp, dau un raport masurat in timp, adica in ani.

Un an nu are o semnificatie reala in economie, decat daca vorbim despre agricultura.

Daca economistii nu ar actualiza in fiecare trimestru PIB-ul anual si nu ar multiplica acest rezultat cu cifra patru, raportul datorie/ PIB in cazul Greciei ar fi de patru ori mai mare decat este in prezent.

Din punct de vedere al capacitatii Greciei de a-si plati datoriile, astfel de unitati de masura ar fi mai relevante, din moment ce nu trebuie sa achite intreaga suma intr-un an.

Schiller mai scoate in evidenta si alte defecte ale teoriilor lui Reinhart si Rogoff, cea mai importanta fiind faptul ca cei doi nu fac nimic pentru a stabili o legatura de cauzalitate intre rata ridicata a raportului dintre datorie si PIB si scaderea cresterii.

In opinia sa, statele care trec printr-o scadere a cresterii se bazeaza chiar pe datorie pentru a-si stimula economia. Acesta este cazul SUA intre anii 2008 si 2009.

Nu doar Schiller se impotriveste lui Reinhart si Rogoff. Richard Koo, cel mai asiduu observator al recesiunii, spune ca legatura de cauzalitate intre datoria nationala si cresterea economica nu este unilaterala.

Consolidarea fiscala nu a functionat in cazul Greciei si Japoniei si esueaza in cazul Marii Britanii.

Rainhart si Rogoff reprezinta un pericol public pentru ca isi vehiculeaza ideile nu ca pe niste dogme, ci sunt doi academicieni sobri care rostesc adevarul durreros. Tocmai de aceea toti politicienii ii asculta.