Hossu: Rata somajului va depasi prognoza FMI de 8,9%

Marti, 14 Iulie 2009, ora 11:11
1618 citiri
Hossu: Rata somajului va depasi prognoza FMI de 8,9%

Rata somajului va depasi, catre sfarsitul anului, cifra anuntata de Fondul Monetar International (FMI), care a prognozat o valoare de 8,9%, in prezent, peste 700.000 de persoane neavand un loc de munca, in timp ce autoritatile au anuntat aproape 550.000 in luna iunie.

Presedintele CNS Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a explicat ca numarul somerilor va continua sa creasca si in a doua jumatate a anului, dar cifra la care se va ajunge depinde de politicile guvernamentale in domeniu,relateaza Business Standard.

"Din datele pe care le avem, pana acum s-au pierdut peste 250.000 de locuri de munca din industrie, iar evolutia pana la sfarsitul anului depinde numai de ceea ce va face Guvernul in acest sens.

Daca vor incepe cu adevarat marile lucrari in infrastructura si contractele incheiate vor prevedea ca materialele sa se cumpere din rezerva nationala sau de pe piata romaneasca, vor fi cel putin doua domenii - metalurgia si industria cimentului - care vor scapa de somaj si care vor avea productie pentru cel putin un an", a spus Hossu.

"O problema in calcularea numarului exact de someri este, pe de o parte, ca aceia care s-au intors din Italia sau Spania, care sunt intr-un numar de aproximativ 200.000 de persoane, nu sunt inregistrati nicaieri.

Pe de alta parte, nici angajatii care au fost trimisi acasa cu acordarea de plati compensatorii nu figureaza in statisticile oficiale, pentru ca ei nu se incadreaza pentru a primi ajutor de somaj", a afirmat Hossu.

#ajutor de somaj, #infrastructura, #someri, #locuri de munca, #guvern , #stiri FMI