Hossu: Am negociat legea salarizarii la presiunea FMI

Miercuri, 14 Aprilie 2010, ora 13:08
1761 citiri
Hossu: Am negociat legea salarizarii la presiunea FMI

Presedintele "Cartel Alfa", Bogdan Hossu, a declarat, miercuri, dupa intalnirea Comisiei interministeriale privind legea unica de salarizare, ca sindicatele vor sa introduca noi criterii de ierarhizare a functiilor bugetarilor, anul trecut negociind la presiunea Fondului Monetar International (FMI), informeaza Mediafax.

Hossu a spus ca a sugerat partenerilor de discutii un nou criteriu de ierahizare legat de locurile de munca unde sunt restrictii sau cu regim special, dand exemplul cazului de port arma.

"Modalitatea prin care aceste criterii vor fi evaluate, cu ponderi egale sau diferentiate, este foarte important", a spus Hossu.

Astfel, membri Comisiei se vor intalni saptamana viitoare pentru a discuta din nou si a stabili principiile legii salarizarii.

"Cred ca anul trecut Ministerul Muncii ne-a grabit in negocierea legii unice de salarizare si daca nu ar fi existat presiuni, anul acesta am fi avut o lege care nu ar fi creat dispute si conflicte sociale, care evident nu sunt dorite de nimeni", a spus Hossu.

Liderul sindical a precizat ca grila care se va construi va fi mult mai echilibrata si mai reprezentativa, urmand sa fie facute criterii pe fiecare din cele 830 de functii bugetare in parte.

"Urmeaza partea cea mai importanta, vor fi modificati coeficientii de ierarhizare prin prisma criteriilor stabilite pe fiecare functie in parte", a spus Hossu.

Chiar daca legea unica de salarizare a intrat in vigoare de la 1 ianuarie 2010, "bugetarii isi primesc salariile inghetate in acest an si deci, practic legea isi va produce efecte de la 1 ianuarie 2011", a explicat liderul sindial.

Hossu a subliniat, in legatura cu protestul de joi de la Guvern al functionarilor publici, ca principala nemultumire este legata tocmai de rezultatul aplicarii legii unice de salarizare si implicit de prevederea potrivit careia se interzic contractele colective de munca, care constituie elementul principal al unei activitati sindicale.

"Speram ca la nivelul ramurii administratie sa se poata declansa procedura de incheiere a unii contract colectiv de munca", a spus Hossu.

Evaluarea celor 830 de functii publice propuse sa intre in pachetul de testare pentru aplicarea legii salarizarii unitare se va incheia cel tarziu la jumatatea lunii iunie, dupa care va incepe calcularea punctajului pentru integrarea pe grila unica.

#contract, #fmi, #hossu, #lege, #munca, #salarizare , #stiri FMI