Geoana: FMI vine in Romania, dar e tarziu pentru un acord

Sambata, 07 Martie 2009, ora 11:43
1803 citiri
Geoana: FMI vine in Romania, dar e tarziu pentru un acord

Este tarziu ca Romania sa semneze un acord cu Fondul Monetar International (FMI) in contextul in care marile agentii Fitch, Moody's si Standard & Poor's au scazut deja ratingul tarii noastre, considera presedintele Senatului, Mircea Geoana.

"Daca am fi avut un acord cu FMI poate se stabiliza ratingul de tara. Acum este prea tarziu pentru un acord cu Fondul", a declarat Geoana, sambata, la scoala TSD de la Geoagiu Bai.

"Suntem foarte intarziati. Chiar daca vom fi in situatia sa avem un acord stand-by, adica in asteptare, nu inseamna ca bancile vor reincepe creditarea. Trebuie sa stim si care sunt conditiile pe care acestia le impun, altfel o sa ajungem ca in anii '90", a atras atentia social-democratul.

Totodata, liderul PSD spune ca "suntem impinsi catre un acord cu FMI atat din interior, cat si din exterior".

"Nu vreau sa demonizez acordul cu Fondul, dar nu este o problema pe care sa o discute presedintele, ci colitia la guvernare. Este mai degraba o problema a Guvernului, a ministrului de Finante, a guvernatorului BNR. Nu Parlamentul decide un eventual imprumut extern", a explicat Mircea Geoana.

Acuzand secretomania din cadrul coalitiei, Geoana a anuntat ca o delegatie a FMI va veni in Romania saptamana viitoare: "din informatiile mele, pentru ca informatii din structurile organizate mai greu, o delegatie a FMI va veni in Romania saptamana viitoare".

Despre participarea presedintelui la sedinta de Guvern de sambata, Geoana s-a limitat sa spuna ca "daca Basescu s-a autoinvitat, cu greu Boc il poate refuza".

#acord, #creditare, #fmi, #geoana, #romania , #stiri FMI