Geoana: 13 mld. euro merg pentru stabilizarea cursului

Luni, 23 Martie 2009, ora 15:18
1720 citiri
Geoana: 13 mld. euro merg pentru stabilizarea cursului

Presedintele PSD,Mircea Geoana,a declarat luni ca suma de imprumutat de la FMI care se prefigureaza in acest moment este de 13 mld. euro, ce va fi folosita pentru stabilizarea cursului, in timp ce de la UE o suma de aproape 5 mld. euro va finanta deficitul si implicit investitiile.

"In transe succesive, BNR ar putea sa atraga fonduri de la FMI intr-o zona care se apropie in acest moment de 13 miliarde de euro, din care11 miliarde si ceva de drepturi speciale de tragere.

Aceasta suma nu e automat transferata sau imprumutata, ea va fi folosita in masura in care e nevoie. Banii vor fi trasi in ritmul si necesarul indicat de realitatile pietei monetare. Pentru a acoperi deficitul bugetar ne indreptam catre o suma de 4-5 mld. de euro, care merg la Buget, finanteaza cheltuielile bugetului", a explicat liderul PSD.

Geoana a mai spus ca mai exista si banii de la BM, BEI si BERD, intr-o anvelopa de 2 mld euro, care se adauga banilor pentru investitii. Presedintele Senatului a mai spus ca deficitul bugatar ar putea ajunge la 4%. "Deficitul bugatar va trebui sa fie modificat.

Un deficit de 4% sau mai mult va trebui sa reprezinta o forma de garantare ca resursele pentru pensii si salarii vor ramane neafectate, ca sursele de investitii publice, la fel vor fi neafectate", a mai sustinut el. Revenind la acordul cu FMI, Mircea Geoana a spus ca Romania incearca sa obtina o dobanda asemanatoare celei pe care au luat-o tarile vecine.

"Evident, noi in continuare intentionam sa solicitam un imprumut la o dobanda apropiata de cea care a fost facuta pentru alte tari - tip Ungaria - deci cred ca am putea sa ne gandim undeva in zona lui 3 la suta, ceea ce este un cost al banului bun fata de cat costa acum imprumutul pe piata", a declarat el.

Geoana a explicat ca este dificil de indicat cat va reprezenta dobanda catre FMI, in conditiile in care banii vor fi atrasi in functie de nevoi. "Deci nu putem vorbi acum de un imprumut de 20 de miliarde pe care-l platim inapoi. Vorbim practic de 10 miliarde care stau in asteptare si sunt folositi in ritmul si in nevoile Bancii centrale a Romaniei si de celelalte 7 miliarde care sunt imprumuturi (de la CE si celelalte institutii financiare cu exceptia FMI, n.r.), sa zicem clasice, la dobanzi preferentiale.

Deci de fapt avem de discutat despre 7 miliarde euro de rambursat intr-un orizont de timp, la o dobanda preferentiala", a mai spus el. Geoana a prezentat apoi si cateva din cerintele FMI.

Fara a dori sa faca publice prea multe elemente din scrisoarea de intentie a Fondului, liderul PSD a spus ca acesta cere reducerea cheltuielilor publice, pune o serie de conditii legate de masa salariala si de administrarea mai eficienta a bugetelor companiilor de stat, dar ca exista "o flexibilitate destul de pronuntata" in chestiunile sociale.

"Cei de la FMI sunt mai relaxati pe probleme sociale", a sustinut presedintele social-democrat. "In acest moment apare destul de clar ca acest imprumut e necesar si ca riscul de a nu-l avea este extrem de sever", a aratat Geoana, marcand o schimbare de pozitie fata de saptamanile trecute cand sustinea ca o decizie privind un eventual imprumut v trebui sa fie luata numai daca aceste sume se dovedesc necesare.

Potrivit liderului PSD, acest acord, care ar putea fi incheiat zilele acestea, trebuie sa asigure niste conditii precum: recladirea increderii investitorilor in economia romaneasca, protejarea puterii de cumparare a celor cu venituri mici si evitarea disponibilizarilor, suplimentarea resurselor pentru protectia sociala activa.

Acordul UE-FMI cu Romania va fi anuntat in cursul acestei saptamani, a declarat la Bruxelles comisarul european pentru afaceri economice si monetare Joaquin Almunia, transmite corespondentul NewsIn. "Negociem si sper ca vom anunta un acord cu Romania saptamana viitoare", a spus Almunia duminica, aflat la Brussels Forum, o conferinta pe teme transatlantice organizata de German Marshall Fund of the United States.

Guvernul ia in calcul, in cadrul negocierilor pentru un eventual imprumut de la FMI si Comisia Europeana, o prognoza de contractie a economiei cu 1,5 pana la 3% si un deficit bugetar de maximum 4,2% din PIB in 2009, au declarat duminica pentru NewsIn surse guvernamentale. 

#FMI, # imprumut, # finantare, # investitii, # UE , #stiri FMI