FMI, sub tir incrucisat

Fondul Monetar International (FMI) este in prezent foarte criticat, fiind considerat nedemocratic.

Desi institutia a fost conceputa tocmai pentru a acorda un loc extins cooperarii dintre tarile membre, tarile cele mai puternice au preluat controlul sau. "Cine vrea sa-si inece cainele spune ca e turbat" spune un dicton, cu sensul ca orice pretext este bun cand vrei sa te debarasezi de cineva.

FMI se afla sub tirurile incrucisate ale tarilor bogate, tarilor emergente, tarilor sarace, ONG-urilor, cercurilor universitare, mass-media si Joseph Stiglitz, laureatul Premiului Nobel pentru economie, care ar dori sa-l inlocuiasca cu un nou 'dispozitiv'.

Aceste critici vizeaza politicile urmate de FMI si modul in care este guvernata institutia, noteaza intr-o analiza ziarul elvetian Le Temps.

Se impune o examinare a mecanismelor de decizie ale FMI. Ca toate institutiile financiare internationale FMI nu este egalitar, nu aplica regula 'o tara, un vot'.

Dimpotriva, se bazeaza pe o grila de cote-parte, care determina contributiile financiare si drepturile - inclusiv dreptul de vot - ale tarilor membre.

O tara mare care poate fi solicitata sa puna la dispozitia FMI o suma considerabila nu va accepta sa aiba acelasi drept de vot ca o tara mica saraca, ce va avea nevoie intr-o zi de sprijinul institutiei.


Mecanism de functionare greoi


Cota-parte a unei tari este rezultatul unui calcul complex in care intra produsul national, comertul exterior si variatiile sale precum si rezervele monetare ale Bancii centrale. Ponderea relativa a tarilor membre variaza in timp, ceea ce face necesare ajustari periodice ale cotelor-parte.

Principalul organism de decizie al FMI este Consiliul de administratie, care reflecta repartizarea cotelor-parte. Consiliul, care isi are sediul permanent la Washington, numara in prezent 24 de locuri.

Administratorii sunt inalti functionari delegati de tarile lor, ceea ce face din Consiliu autoritatea politica a FMI in calitate de organizatie interguvernamentala.

Numai deciziile Consiliului confera legitimitate recomandarilor facute de FMI privind politicile economice si financiare ale tarilor membre si conditiilor impuse tarilor care fac imprumuturi.

Structura Consiliului de administratie reflecta repartizarea cotelor-parte. Opt tari - Germania, Arabia Saudita, China, SUA, Rusia, Franta, Japonia si Marea Britanie - isi au propriul loc.

Celelalte locuri sunt detinute de grupuri de tari, numite grupuri de vot, alcatuite prin consimtamant reciproc al membrilor lor. Astfel, toate tarile membre sunt reprezentate in Consiliu, fie direct, fie prin administratorul pe care l-au ales si care le apara interesele.

Exista mari diferente intre ponderea de vot a diferitelor locuri, dar datorita ambitiosului mandat al FMI, diversitatii membrilor sai si a intereselor lor, parintii fondatori au considerat ca se impune o abordare cooperanta in cadrul careia sa se aprobe politicile FMI de catre toti si pentru toti.

In afara problemelor care necesita majoritate calificata, regula este ca deciziile Consiliului sa fie luate prin consens.

Aceasta abordare cooperanta s-a pierdut atunci cand sefii de stat ai Germaniei, SUA, Frantei, Japoniei si Marii Britanii au decis in 1975 sa se reuneasca periodic pentru a gestiona afacerile lumii, in cadrul unui summit.

Cu timpul, summiturile economice au fost largite prin includerea Italiei, Canadei si ulterior a Rusiei. Reuniunile sefilor de stat se bazeaza pe lucrarile ministrilor lor de finante care se intrunesc regulat pentru a forma G8.

Papusile rusesti

Summitul si G8, care se incastreaza ca papusile rusesti, au in comun un artificiu ce nu poate fi negat. Ministrii de finante si supleantii sunt in cea mai mare parte fosti sau viitori bancheri care nutresc o simpatie evidenta fata de preocuparile bancilor internationale, mai ales dereglementarea tranzactiilor financiare si liberalizarea miscarilor de capitaluri, lucru care contribuie la gestatia crizei actuale, potrivit le Temps.

Avand in vedere ca G8 dispune de aproape jumatate din drepturile de vot din FMI, grupul si-a luat obiceiul, cu sprijinul unor tari anglofone, sa-si impuna punctele de vedere in Consiliul de administratie si in conducerea acestei institutii.

Refractari la discutiile de substanta in cadrul Consiliului de administratie, mai multi membri in G8 au tendinta sa delege tineri functionari la Washington si sa supuna Consiliului de administratie luari de pozitie definitive, redactate in ministerele lor, lucru care este cu totul contrar caracterului cooperant al FMI.

Mai mult, pentru a-si pastra dominatia asupra FMI, tarile din G8, si in mod special membrii europeni, se opun marii restructurari a cotelor-parte care s-ar impune de mult timp pentru a se asigura noilor puteri economice mondiale locul ce le-ar reveni in aceasta institutie. Aceasta 'fosilizare', care aminteste de cea a Consiliului de Securitate al ONU, crede Le Temps, este una din principalele critici aduse FMI.

G8 a decis sa lucreze in vreme de criza prin G20. Este vorba de un forum pe care G8 l-a creat in 1999, pentru a discuta chestiunile de interes comun cu tarile emergente care au acces la piata internationala a capitalurilor. G20 nu are nicio legitimitate pentru a actiona in numele celor aproximativ 160 de tari care nu sunt membre in grup.

Astfel, Europa de Nord, Ucraina, fostii sateliti ai Rusiei din Caucaz si Asia Centrala, Orientul Mijlociu, cu exceptia Arabiei Saudite sunite, precum si tarile francofone din Africa de Nord si din Africa Subsahariana raman pe tusa.

Si aceasta in timp ce G20 va trebui in final sa se orienteze spre FMI pentru a pune in aplicare majoritatea politicilor destinate solutionarii crizei.

Mai degraba decat sa aleaga solutii ad hoc si improvizatii care schioapata, ar trebui ca tarile membre in FMI sa elimine divergentele si sa treaca la reformele care sa asigure bunul mers al institutiei.

Potrivit Le Temps, reformele majore vizeaza realinierea majora a cotelor-parte, restructurarea Consiliului de administratie si restabilirea caracterului cooperant al institutiei.

Ar fi de dorit insa si alte reforme precum publicarea intr-un interval de timp rezonabil a deliberarilor care au dus la un consens si aplicarea de noi reguli pentru alegerea directorului general, care nu ar mai trebui sa provina neaparat din UE.