FMI respinge acuzatiile ca a intensificat criza pentru propriile interese

Marti, 06 Aprilie 2010, ora 16:12
1648 citiri
FMI respinge acuzatiile ca a intensificat criza pentru propriile interese

Fondul Monetar International (FMI) a respins acuzatiile viceguvernatorului Bancii Centrale a Cehiei, Mojmir Hampl, ca ar fi accelerat impactul crizei financiare in Europa Centrala si de Est pentru a determina statele din regiune sa ceara ajutorul FMI, transmite Bloomberg.

Hampl a spus, saptamana trecuta, ca actiunile FMI au fost "o incercare de a determina implicarea Fondului pentru salvarea intregii regiuni", potrivit unui interviu acordat cotidianului austriac Der Standard, informeaza Mediafax.

Afirmatiile sugerand ca FMI "a intensificat cumva criza in serviciul propriilor interese financiare sunt in contradictie cu situatia reala, sfidand in acelasi timp bunul simt si discernamantul comunitatii internationale", a declarat directorul adjunct al departamentului de relatii internmationale al FMI, Gerry Rice, intr-o scrisoare adresata publicatiei.

Fondul a acordat ajutoare financiare de miliarde de dolari unor state printre care Ungaria, Romania sau Letonia in contextul declinului economiilor acestor state si a blocajelor de pe pietele financiare.

Tarile care au incheiat acorduri cu institutia internationala au fost nevoite sa adopte masuri de austeritate pentru a se conforma programelor de imprumut.

"Din contra, FMI a ajutat la combaterea crizei, prin actiuni rapide si decisive", a notat Rice, adaugand ca statul ceh se numara printre sustinatorii rolului institutiei, inclusiv la nivel financiar.

Cehia, care nu a apelat la ajutor financiar extern in timpul crizei, a fost afectata de cea mai grava recesiune de la caderea comunismului, ca urmare a declinului exporturilor.

In interviul acordat Der Standard, Hampl a acuzat ca institutiile internationale au folosit informatii eronate la evaluarea sistemului bancar din Cehia, iar acestea au fost corectate dupa interventia bancii centrale.

Guvernatorul Bancii Cehiei, Zdenek Tuma, a afirmat ca remarcile lui Hampl reprezinta "opinii personale" si nu pozitia bancii.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Un director al FMI transmite că nu există riscul unei recesiuni globale. "În acest moment, va fi nevoie de mult pentru a deraia această economie"
Un director al FMI transmite că nu există riscul unei recesiuni globale. "În acest moment, va fi nevoie de mult pentru a deraia această economie"
Unul dintre cei mai importanţi economişti ai Fondului Monetar Internaţional a semnalat un risc redus de recesiune globală, în ciuda zgomotelor continue de incertitudine geopolitică,...
#acuzatii, #criza, #fmi , #stiri FMI