FMI: Motorul cresterii economice mondiale este pe cale sa redemareze

Miercuri, 23 Septembrie 2009, ora 17:54
1451 citiri
FMI: Motorul cresterii economice mondiale este pe cale sa redemareze

Motorul cresterii economice mondiale pare sa fie "pe cale sa redemareze", chiar daca actuala criza nui s-a incheiat inca, a declarat miercuri, la New York, directorul general al Fondului Monetar International, Dominique Strauss-Kahn, citat de AFP.

"Conditiile financiare s-au imbunatatit si motorul cresterii pare sa fie pe cale de a redemara", a spus Strauss-Kahn, intr-un discurs sustinut la o reuniune la care au participat sefi de stat, conducatori de mari companii si de institutii internationale si laureati ai premiului Nobel.

"Nu cu mult timp in urma, economia mondiala era pe marginea prapastiei", a subliniat el, potrivit textului discursului distribuit presei.

Evocand marea panica ce a urmat falimentului bancii de investitii Lehman Brothers, in septembrie 2008, directorul FMI a amintit ca la acea data "activitatea intra intr-o spirala descendenta" si ca temerile de o cadere intr-o depresiune economica similara celei din anii '30 ai secolului trecut "nu erau fara fundament".

"Insa lumea de astazi arata altfel. Criza nu s-a incheiat, dar sper ca ce a fost mai rau a trecut. Se pare ca am evitat dezastrul", a afirmat Strauss-Kahn.

Seful FMI a reamintit de prognoza institutiei, care indica o revenire a economiei mondiale in prima parte a anului viitor, sustinand ca aceasta indica faptul ca FMI si-a dovedit valoarea prin previziunile realizate, atat pentru evolutia economiei, cat si in ceea ce priveste creditarea.

Noile prognoze economice mondiale ale FMI vor fi publicate in 1 octombrie.

"Daca ne uitam la criza financiara mondiala actuala, cea mai grava dupa Marea Criza (din anii '30), riscurile erau incredibil de ridicate. Economia mondiala s-ar fi putut confrunta cu o prabusire. Insa ne-am indepartat de prapastie si FMI si-a indeplinit cu siguranta rolul", a spus Strauss-Kahn.

Cu o zi inainte de summitul tarilor bogate si emergente din G20, de la Pittsburgh, directorul FMI a subliniat rolul institutiei, de consiliere in materie de politici economice, punand accentul in special pe necesitatea unei actiuni comune si coordonate. 

"FMI a fost printre primii care au sugerat masuri ca reactie la criza, considerate acum absolut normale, in special majorarea cheltuielilor bugetare si necesitatea de a restructura sistemul bancar", a mentionat el.

Strauss-Kahn a laudat rolul FMI in mentinerea stabilitatii sociale si chiar a pacii mondiale, indicand ca miza este importanta mai ales in tarile sarace, cu populatii vulnerabile.

"In multe regiuni din lume, problema nu este cresterea somajului sau scaderea puterii de cumparare, ci chiar viata sau moartea", a subliniat oficialul.

Directorul FMI a avertizat ca marginalizarea si regresul economic pot genera tulburari sociale, instabilitate politica si chiar prabusirea democratiei. "Se poate ajunge la razboi. Este ceea ce trebuie sa evitam", a mai spus Strauss-Kahn, insistand pentru nevoia unui ajutor durabil pentru tarile sarace.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Un director al FMI transmite că nu există riscul unei recesiuni globale. "În acest moment, va fi nevoie de mult pentru a deraia această economie"
Un director al FMI transmite că nu există riscul unei recesiuni globale. "În acest moment, va fi nevoie de mult pentru a deraia această economie"
Unul dintre cei mai importanţi economişti ai Fondului Monetar Internaţional a semnalat un risc redus de recesiune globală, în ciuda zgomotelor continue de incertitudine geopolitică,...
Creștere importantă a numărului de firme care și-au suspendat activitatea în România
Creștere importantă a numărului de firme care și-au suspendat activitatea în România
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele două luni din 2024 a fost de 4.328, în creştere cu 38,58% comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform datelor...
#fmi, #crestere , #stiri FMI