FMI: Majorarea salariilor din sectorul public va fi foarte redusa, daca va exista

Marti, 05 Mai 2009, ora 09:06
1238 citiri
FMI: Majorarea salariilor din sectorul public va fi foarte redusa, daca va exista

Salariile bugetarilor vor creste in acest an, in medie, cu 5,1%, ritm inferior celui al majorarii preturilor, pentru ca, in 2010 si 2011, puterea de cumparare a salariatilor din sectorul public sa stagneze, arata proiectiile Fondului Monetar International (FMI), publicate luni seara.

Astfel, in acest an, salariile bugetarilor nu vor tine pasul cu inflatia, cresterea medie a preturilor de consum fiind estimata la 5,9%, insa in urmatorii doi ani, cresterea medie a salariilor din sectorul public va fi egala cu inflatia, estimeaza FMI.

Pentru 2010, inflatia medie anuala este estimata la 3,9%, iar pentru 2011 - la 3,5%.

Anul trecut, salariile din sectorul public au crescut, in medie, cu 31%, dupa un avans de 18,5% in 2007 si de peste 25% pe an in 2005-2006.

In sectorul privat, salariile vor creste cu 6,2% in 2009, cu 3,8% anul viitor si cu 5,7% in 2011, prognozeaza FMI, ritmurile depasind cresterea medie a preturilor de consum, potrivit Newsin.

FMI a impus autoritatilor romane, drept conditii pentru incheierea acordului de finantare, adoptarea unor politici fiscale si salariale restrictive, pentru a reduce treptat deficitul bugetar de la 4,9% din PIB in 2008 la 4,6% in acest an, 3,6% in 2010 si 2,7% din PIB in 2011, ptrivit proiectiilor FMI.

In plus, adoptarea unor politici salariale prudente ar putea ajuta si la temperarea cresterii preturilor, pentru ca banca centrala sa-si atinga tinta de inflatie chiar din acest an, dupa doi ani la rand de ratare a obiectivului. Aducerea inflatiei in interiorul intervalului tintei BNR este, de altfel, unul din obiectivele fixate prin acordul de finantare aprobat luni de boardul FMI, arata comunicatul institutiei.

FMI prevede ca BNR va reusi sa-si atinga la limita tinta de inflatie fixata pentru acest an, de 3,5% plus sau minus un punct procentual (2,5-4,5%), estimand ca rata anuala a inflatiei va cobori la 4,5% in decembrie. Pentru finalul lui 2010 si decembrie 2011, FMI estimeaza ca indicele preturilor de consum va fi de 3,5%.

Prețuri de Mamaia în Vama Veche. Cât costă să mănânci și să te cazezi de 1 Mai: ”Gradul de ocupare depășește 90%”
Prețuri de Mamaia în Vama Veche. Cât costă să mănânci și să te cazezi de 1 Mai: ”Gradul de ocupare depășește 90%”
Românii se pregătesc pentru vacanța de 1 Mai și de Paște. Hotelierii de pe litoral, de la Vama Veche, se laudă că rezervările s-au epuizat deja. Distracția va începe din 26 aprilie,...
Cât costă iepurașul de ciocolată pentru Paște în România față de Marea Britanie: ”Românul e cel mai hapsân comerciant”
Cât costă iepurașul de ciocolată pentru Paște în România față de Marea Britanie: ”Românul e cel mai hapsân comerciant”
De trei ani, prețurile continuă să crească într-un ritm amețitor. Salariile și pensiile, mai puțin. La nivelul UE, țara noastră e pe primul loc la inflație. Inclusiv comparativ cu...
#bugetari, #fmi, #inflatie, #preturi, #salarii , #stiri FMI