Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

FMI: Epidemia de coronavirus este un risc la adresa revenirii fragile a economiei mondiale

FMI: Epidemia de coronavirus este un risc la adresa revenirii fragile a economiei mondiale


Epidemia de coronavirus a perturbat cresterea economica in China iar o raspandire in alte tari ar putea deraia revenirea "foarte fragila" care este prognozata pentru economia mondiala in 2020, a avertizat miercuri Fondul Monetar International (FMI), informeaza Reuters.

Intr-un document pregatit pentru reuniunea ministrilor de Finante si guvernatorilor bancilor centrale din G20, FMI a mentionat mai multe riscuri cu care se confrunta economia mondiala, printre care si o propagare rapida a epidemiei de coronavirus precum si o relansare a tensiunilor comerciale dintre SUA si China.

Ministrii de Finante si guvernatorii bancilor centrale din G20 se vor intalni la Riad, Arabia Saudita, la finele acestei saptamani, pe fondul incertitudinilor cu privire la impactul coronavirusului COVID-19.

FMI a subliniat ca isi mentine prognozele din luna ianuarie, potrivit carora in acest an economia mondiala va inregistra un avans de 3,3%, dupa o crestere de 2,9% in 2019. Prognozele din luna ianuarie au fost revizuite in jos cu 0,1 puncte procentuale comparativ cu prognozele anterioare, din luna octombrie 2019.

Cu toate acestea, FMI a subliniat ca revenirea va fi una modesta iar riscurile raman orientate in jos. "Revenirea ar putea fi pusa in pericol de o crestere semnificativa a primelor de risc, declansata de exemplu de o re-escaladare a tensiunilor comerciale, sau o noua raspandire a coronavirusului", avertizeaza institutia financiara internationala.

Anterior, postul public de televiziune din China a difuzat o declaratie a presedintelui Xi Jinping potrivit caruia, in pofida epidemiei de coronavirus, China isi poate atinge tinte de crestere pentru 2020. In schimb, FMI este septic ca acest lucru este posibil.

"Coronavirusul, o tragedie umana, perturba activitatea economica in China pe masura ce productia a fost oprita iar mobilitatea in regiunile afectate a fost limitata", sustine FMI. "Efecte secundare in alte tari sunt posibile, de exemplu prin turism, lanturile de aprovizionare si efectele asupra preturilor materiilor prime", adauga Fondul.

Institutia financiara precizeaza ca impactul virusului este in desfasurare si, desi scenariul actual prevede o tinere rapida sub control a virusului si o relansare la finele anului, impactul epidemiei ar putea fi mai mare si de durata.

"O epidemie mai grava si mai indelungata sau mentinerea incertitudinilor cu privire la raspandire ar putea intensifica intreruperile in lanturile de aprovizionare si ar afecta mai grav increderea, ceea ce ar face impactul global mai sever", sustine Fondul.

Atacurile cibernetice, escaladarea tensiunilor geopolitice in Orientul Mijlociu sau incetarea negocierilor comerciale intre China si SUA ar putea de asemenea sa afecteze relansarea pe termen scurt a economiei globale.

Fondul a cerut decidentilor sa mentina sprjinul fiscal si monetar. Nivelul redus al inflatiei cere ca politica monetara sa ramana una relaxata in majoritatea economiilor, apreciaza FMI.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 2034 ori