Fitch ar putea retrograda si alte tari din Europa de Est, dupa decizia privind Rusia

Joi, 05 Februarie 2009, ora 15:25
1458 citiri
Fitch ar putea retrograda si alte tari din Europa de Est, dupa decizia privind Rusia

Agentia de evaluare financiara Fitch estimeaza ca va face noi coborari ale ratingurilor in Europa emergenta, dupa ce a redus in aceasta saptamana ratingul Rusiei, a declarat azi Edward Parker,seful departamentului pentru economiile emergente, citat de Reuters.

Parker a spus ca, in contextul in care criza financiara se adanceste si in regiune exista noua tari cu perspective negative, calitatea creditelor dintr-o serie detari se deterioreaza.

"Estimez ca vom mai efectua revizuiri in scadere ale ratingurilor", a declarat acesta intr-un interviu pentru Reuters.

Oficialul Fitch a spus ca adancirea crizei economice si cresterea ratei somajului in regiune au accentuat riscurile de instabilitate politica si posibilitatea ca guvernele sa nu ia masuri de austeritate pentru a nu contribui la nelinisti.

"In mod clar va exista o majorare a riscurilor politice", a spus Parker. "Evident, socurile politice sunt adesea imprevizibile prin natura lor, insa vom fi preocupati in general de riscul ca guvernele sa nu poata aplica politici prudentesi responsabile", a spus acesta.

Acesta nu a precizat care tara ar putea urma Rusiei, ce a inregistrat ieri prima coborare a ratingului Fitch din ultimii zece ani, pe fondul scaderii rezervelor, problemelor cu care se confrunta companiile si sectorul bancar.

Parker a spus totusi ca Fitch monitorizeaza indeaproape raportul acordului dintre Fondul Monetar International (FMI)si Ucraina.

Fitch a anuntat anterior ca orice esec al acordului va duce la o noua coborare a ratingului Ucrainei, care a fost afectata de o depreciere a monedei si de recesiune, dupa ce industria otelului si sectorul bancar au suferit de pe urma crizei financiare mondiale.

In schimb, Fitch a precizat ca Turcia ar putea fi capabila sa isi mentina ratingul actual fara un acord cu FMI. Turcia s-a retras din dicutiile cu FMI inainte de alegerile locale.

"Consideram ca un acord cu FMI ar fi o dezvoltare pozitiva pentru Turcia", a spus Parker, "insa chiar daca nu s-a ajuns la o intelegere, ar putea gasi alte surse de finantare, decizia nefiind suficienta pentru o revizuire a ratingului".

In contextul in care statele baltice au intrat, de asemenea, in recesiune, unii analisti considera ca valutele, fixate la euro sau tranzactionate intr-o marja redusa, ar putea sa se deprecieze, ceea ce ar avea un efect negativ asupra ratingurilor.

 

#coborare, #fitch, #rating, #retrogradare, #rusia , #stiri FMI