Finantele vor sa atraga 7,5 miliarde lei in iunie

Miercuri, 27 Mai 2009, ora 17:06
1338 citiri
Finantele vor sa atraga 7,5 miliarde lei in iunie

Ministerul Finantelor Publice (MFP) si-a propus sa atraga in luna iunie 7,5 miliarde lei prin emiterea de certificate de trezorerie cu discount la o luna, sase luni si un an, si de obligatiuni de tip benchmark pe 3 si 5 ani, potrivit datelor publicate, miercuri, pe pagina de internet a ministerului, conform NewsIn.

Prima licitatie va fi organizata pe 1 iunie, cand Finantele vor emite titluri de stat la sase luni de 2 miliarde lei. In aceeasi saptamana, MFP va mai lansa si obligatiuni de tip benchmark, cu maturitate la 5 ani, de 750 milioane lei.

Pe 9 iunie, MFP vrea sa atraga 2 miliarde lei prin certificate de trezorerie cu maturitate la 30 de zile, iar pe 15 iunie, ministerul va emite titluri de stat scadente la 6 luni de 1 miliard lei.

A cincea licitatie din iunie va avea loc pe 18 ale lunii, cand Finantele vor sa plaseze 750 milioane lei prin obligatiuni pe 3 ani. Ultima licitatie din a sasea luna a acestui an va fi pe 22 iunie, cand ar putea fi vandute titluri de stat la un an de 1 miliard lei.

In primele cinci luni din acest an, MFP a atras 32,8 miliarde lei prin emisiuni de titluri de stat pentru finantarea si refinantarea datoriei publice.

Guvernul si-a asumat o tinta de deficit bugetar de 4,6% din produsul intern brut (PIB) - sau 24,3 miliarde lei - pentru acest an, in urma acordului de finantare cu Fondul Monetar International.

FMI a fixat Romaniei tinte trimestriale de deficit bugetar: cel mult 14,5 miliarde lei la finalul trimestrului al doilea si maximum 18,6 miliarde lei pentru al treilea trimestru.

#finante, #miliarde, #trezorerie, #obligatiuni , #stiri FMI