Deficitul la 9 luni, sub plafonul convenit cu FMI

Marti, 26 Octombrie 2010, ora 00:04
1251 citiri
Deficitul la 9 luni, sub plafonul convenit cu FMI

Bugetul general consolidat a avut la noua luni un deficit de 23,3 miliarde lei, sub tinta convenita cu FMI, de 28,2 miliarde lei, cu venituri in crestere in ceea ce priveste TVA si accize si mai mici la impozitul pe profit si contributiile de asigurari sociale, a anuntat luni Ministerul Finantelor, potrivit Mediafax.

"Veniturile incasate la bugetul general consolidat au fost in suma de 120,4 miliarde lei, cu 3,6% mai mult, in termeni nominali, fata de realizarile perioadei corespunzatoare din anul precedent.

Incasarile din taxa pe valoare adaugata au continuat sa creasca, fiind cu 7,3% mai mari fata de aceeasi perioada din anul precedent, in timp ce la accize cresterea a fost de 7,9% la nivelul bugetului general consolidat.

La impozitul pe venit decalajul fata de anul precedent s-a redus de la 5,1% inregistrat la sfarsitul lunii august la 3,3%", se arata intr-un comunicat al institutiei. Ministerul remarca mentinerea unor decalaje importante la impozitul pe profit (-2,9%), precum si la contributii de asigurari sociale (-5,1%).

Pe de alta parte, au crescut incasarile din venituri nefiscale (+19,9%), precum si sumele restituite de Comisia Europeana in contul platilor efectuate (+121,5%).

Cheltuielile bugetului general consolidat sunt in suma de 143,7 miliarde lei si au crescut in termeni nominali cu 1,5% fata de aceeasi perioada a anului precedent, in principal ca urmare a cresterii cheltuielilor cu ajutorul de somaj precum si a celor din sanatate pentru plata arieratelor catre spitale si furnizorii de medicamente si materiale sanitare.

Cheltuielile de personal au inregistrat, fata de aceeasi perioada din 2009, o reducere de 6,4% la nivelul bugetului general consolidat singura crestere inregistrandu-se la bugetul de stat (+1,1%) ca urmare a influentei rezultate din reorganizarea unor institutii publice care au trecut, incepand cu 5 noiembrie 2009, de la finantarea din venituri proprii si subventii, la finantare integrala din bugetul de stat conform Legii 329/2009.

"S-au inregistrat, de asemenea, cresteri fata de aceeasi perioada a anului precedent la: cheltuielile cu dobanzi, unde platile pe primele noua luni ale anului sunt mai mari cu +21%, ca urmare a finantarii deficitelor bugetare acumulate din anii precedenti si a angajarii imprumuturilor pentru acoperirea acestora; cheltuielile aferente programelor cu finantare UE au continuat sa creasca, fiind cu 161% mai mari fata de aceeasi perioada a anului 2009; cheltuielile cu bunuri si servicii au crescut cu 1,3% fata de aceeasi perioada a anului 2009", se mentioneaza in comunicat.

Cheltuielile pentru investitii, care includ cheltuielile de capital precum si programe de investitii finantate din surse interne si externe au fost pe primele noua luni in suma de 19,6 miliarde lei, respectiv 3,8% din PIB.

Pentru intregul an Executivul estimeaza un deficit bugetar de 6,8% si o reducere in termeni reali a PIB de 1,7-1,9%. 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Un director al FMI transmite că nu există riscul unei recesiuni globale. "În acest moment, va fi nevoie de mult pentru a deraia această economie"
Un director al FMI transmite că nu există riscul unei recesiuni globale. "În acest moment, va fi nevoie de mult pentru a deraia această economie"
Unul dintre cei mai importanţi economişti ai Fondului Monetar Internaţional a semnalat un risc redus de recesiune globală, în ciuda zgomotelor continue de incertitudine geopolitică,...
#deficit, #plafon, #fmi, #buget , #stiri FMI