Creditarea pentru persoane fizice se revigoreaza abia in S2 din 2010

Luni, 21 Decembrie 2009, ora 00:06
1142 citiri
Creditarea pentru persoane fizice se revigoreaza abia in S2 din 2010

Economisirea va continua sa creasca anul viitor intr-un ritm mai accelerat decat imprumuturile, desi creditarea se va revigora incepand cu primul trimestru pe segmentul companiilor si din a doua parte a anului pe zona persoanelor fizice, anticipeaza presedintele UniCredit Tiriac Bank, Rasvan Radu.

Seful UniCredit Tiriac Bank considera ca prima parte a anului 2010 va fi in continuare dominata de restructurari de imprumuturi, urmand ca creditarea sa se revigoreze, comparativ cu anul 2009, progresiv mai ales pe zona de corporate incepand cu primul trimestru si pe segmentul persoanelor fizice din a doua parte a anului.

"Pe partea de economisire anticipez mentinerea trendului crescator, intr-un ritm mai rapid decat cel care va fi inregistrat pe zona de creditare, in conditiile in care oamenii vor fi in continuare circumspecti din cauza ca nu exista premisele clare ale iesirii din criza", a declarat Radu pentru MEDIAFAX.

El considera ca cel mai mare risc pentru sistemul bancar in 2010 este legat de virarea transelor de bani de la FMI.

"Pentru bancile din Romania, in 2010, cel mai mare risc este legat de transele de la FMI, pentru care orice evolutie in sensul devansarii sau al intarzierii virarii poate aduce dezechilibrare echilibrului existent.

Totodata, mai exista un risc politic, in contextul in care evolutia economiei depinde si de a avea sau nu un guvern stabil anul viitor.

Un alt risc care poate exista, la fel ca si anul trecut, este cel legat de aparitia unui blocaj al platilor in primul trimestru al anului viitor", a afirmat Radu. El nu crede ca angajamentul asumat de principalele noua banci cu capital strain din Romania se va pune in discutie, indiferent de variatiile parametrilor agreati.

"Nu cred ca se va pune in discutie angajamentul bancilor, indiferent de variatiile numerice fata de parametrii agreati, atata timp cat FMI ramane disponibil si finanteaza in continuare", a spus Radu.

El a precizat ca limita pe care UniCredit o are pe investitiile in titluri de stat a fost depasita deja de doua ori si banca a facut suplimentari ale acestui plafon, dar a reiterat ca institutia are in strategie finantarea companiilor, nu creditarea nelimitata a statului.

In ceea ce priveste 2009, Radu considera ca anul a fost dificil si ca sectorul real a fost afectat mai mult decat cel bancar. "Anul a inceput destul de rau si s-a terminat la fel.

Este un an in care, poate pentru prima data, s-au separat companiile care sunt bine gestionate si au rezistat si cele care abia supravietuiesc, respectiv s-au detasat bancile care sunt mai solide", a spus seful UniCredit Tiriac Bank.

El a precizat ca sistemul bancar a fost solid pe tot parcursul anului 2009, fiind intarit de capitalul de la bancile mama.

"Nu acelasi lucru putem spune despre sectorul economiei reale, care a avut mult mai mult de suferit deoarece accesul la capital a fost foarte dificil si s-a realizat mai mult in ceea ce priveste companiile multinationale", a concluzionat Radu. 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Un director al FMI transmite că nu există riscul unei recesiuni globale. "În acest moment, va fi nevoie de mult pentru a deraia această economie"
Un director al FMI transmite că nu există riscul unei recesiuni globale. "În acest moment, va fi nevoie de mult pentru a deraia această economie"
Unul dintre cei mai importanţi economişti ai Fondului Monetar Internaţional a semnalat un risc redus de recesiune globală, în ciuda zgomotelor continue de incertitudine geopolitică,...
”România nu este oaia neagră a Europei”. Un fost ministru de Finanțe descrie poziția țării noastre în relație cu marile deficite globale VIDEO
Discuțiile despre deficitul bugetar ridicat și procedura de deficit excesiv în care se află țara noastră încă din 2019 a acaparat dialogul public, dar prea puțin ne aplecăm asupra...
#companii, #credite, #economisire, #fmi, #imprumut , #stiri FMI