Costul asigurarii creditelor Romaniei a scazut cu 50 de puncte de baza dupa anuntul acordului cu FMI

Miercuri, 25 Martie 2009, ora 12:37
989 citiri
Costul asigurarii creditelor Romaniei a scazut cu 50 de puncte de baza dupa anuntul acordului cu FMI

Costul asigurarii datoriei Romaniei impotriva restructurarii creditelor sau incetarii platilor a scazut miercuri cu aproximativ 50 de puncte de baza, dupa ce Fondul Monetar International (FMI) a anuntat ca a ajuns la un acord de finantare cu Romania, potrivit Reuters.

Astfel, costul asigurarii contra incetarii platii la creditele pe cinci ani (credit default swaps - CDS) pentru Romania au scazut la 475-525 puncte de baza, de la un pret mediu de 550 puncte de baza, a declarat un trader, citat de Reuters.

In acelasi timp, platforma de monitorizare a CDS-urilor CMA DataVision arata ca CDS-urile la cinci ani erau cotate la un pret mediu de 501,6 puncte de baza, de la 556,4 puncte.

"Pachetul FMI este pozitiv pentru Romania, pentru ca promite stabilitate fiscala pentru urmatoarele 12 luni, prin acoperirea golului din balanta de plati", a comentat Luis Costa, strateg pentru piete emergente la Commerzbank.

Pachetul de finantare convenit de Romania cu institutiile internationale cuprinde 12,9 miliarde euro de la FMI, 5 miliarde euro de la UE, 1,2-1,5 miliarde euro de la Banca Mondiala si 1 miliard de euro de la alte institutii internationale.

BERD anticipeaza ca va suplimenta finantarile in urmatorii doi ani cu 500 milioane euro, pana la 1 miliard de euro.

#cost, # credite, # romania, # scadere, # acord fmi , #stiri FMI